Nicușor Dan: USR și-a fixat ca țintă pentru parlamentare un scor de 10%

Nicușor Dan: USR și-a fixat ca țintă pentru parlamentare un scor de 10%
Foto: puterea.ro

Uniunea Salvaţi România are drept ţintă pentru alegerile parlamentare din toamnă un scor electoral de 10%. Mai mult, USR îşi propune să susţină condiţionat un viitor Guvern, a declarat Nicuşor Dan, miercuri, la Realitatea Tv, potrivit dcnews.ro.

„10 % este ţinta pe care noi ne-am fixat-o pentru alegerile parlamentare. Sunt foarte mulţi factori pe care nu-i controlăm, e un factor de notorietate, de fapt, el este principalul, e un factor de resurse pe care vom reuşi sau nu să le atragem. Eu cred că în măsura în care oamenii vor ajunge să ştie cine suntem şi ce vrem mulţi dintre ei vor veni către noi.

Au văzut toate celelalte partide, câte două, câte trei sau singure, guvernând în modul în care au făcut-o. Şi depinde foarte mult, şi e un lucru la care ţinem foarte mult, modul în care ne vom comporta în Bucureşti până atunci, cu cele 54 de mandate pe care le avem (la CGMB şi Consiliile locale de Sector – n.r.)”, a explicat Nicuşor Dan.

Nicușor Dan a mai precizat, vorbind despre o alianță postelectorală, că este „o diferenţă mare între local şi naţional”

„Guvernul este ales de votul Parlamentului. Noi vrem să votăm un guvern. Adică, noi vrem să fim în situaţia în care (…) guvernul depinde de voturile noastre (din Parlament – n.r.) pentru a impune nişte condiţii din toate lucrurile pentru care ne-am luptat până acum, chiar să-l ameninţăm, să-l şantajăm pozitiv cu faptul că dacă nu face lucrurile acelea pentru care noi ne batem de atâta timp ne retragem sprijinul. Deci, ăsta este modul în care vrem să acţionăm în Parlament”, a mai spus Nicuşor Dan.

Nicușor Dan a mai precizat că o eventuală candidatură a sa la alegerile parlamentare depinde de decizia partidului.

„Construim USR în ţară. (…) Deja am început cu diaspora, au fost colegele mele în Paris, în Barcelona, în Londra, şi, de săptămâna viitoare, mergem în ţară. (…) Am intrat în dialog cu toate adevăratele noi forţe politice care au apărut, pentru că ştiţi bine că au fost şi foste ramuri ale partidelor vechi care au devenit partide noi, nu cu acelea.

Am discutat cu candidaţi independenţi şi ne-au scris peste 4.000 de oameni din ţară, imediat după ce am anunţat că vrem să trecem de la Bucureşti la nivel naţional. (…) Cu oamenii ăştia constituim nucleele a ceea ce vor fi filialele. Sper ca până spre jumătatea lunii septembrie să avem filiale în toate judeţele. Avem nuclee consistente în vreo 20 de judeţe”, a susţinut Nicuşor Dan.

Mai mult, el a mai adus în discuție și programul USR, precizând că este vorba despre „lucruri de bază pe care societatea românească le cere de foarte mult timp” – statul de drept, reforma administraţiei publice şi prioritizarea marilor proiecte de infrastructură.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Directorul INSCOP: Încrederea românilor în Rusia se află la minim absolut, în timp ce atitudinea pro europeană s-a întărit
23:43 - Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane în România, și-a făcut partid în Marea Britanie: „Voi fi premier”
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de 12.000 de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările