Nu se mai schiază în Poiana Brașov. Ce alte activități pot face turiștii

Nu se mai schiază în Poiana Brașov. Ce alte activități pot face turiștii
Sursa foto: Facebook/ Poiana Brasov

Sezonul de schi a luat sfârșit în Poiana Brașov, din cauza temperaturilor prea ridicate și a ploilor. Dar, turiștii au parte de alte activități care înlocuiesc sporturile de iarnă.

Activități în Poiana Brașov

Una dintre activitățile preferate de turiștii care ajung în Poiana Brașov este o plimbare cu ATV-ul, care începe cu o lecție de siguranță. O oră costă 250 de lei, plimbarea cu o calească timp de o oră este 150 de lei, iar tirul cu arma de airsoft este 45 de lei pentru 60 de bile. Altă activitate pentru iubitorii de adrenalină este zborul cu parapanta care costă 500 de lei, dar este condiționat de vreme, conform observatornews.

„Sunt multe lucruri pe care le poți face, atat în sezonul de iarnă, evident, mai ales, dar chiar și în sezonul de vară. Avem plimbările cu ATV-urile, avem drumeții, avem. Acum e o vreme ploioasă și ne-am simțit bine, am urcat cu telegondola, până la chalet-ul din vârf”, arată un agent de turism.

„Sunt destul de mulţumitoare pentru turiştii care vin pe timpul cât nu este zăpadă şi nu au ce face aici. Pot face drumeţii pe munte, pot închiria biciclete, se pot relaxa in cadrul hotelurilor cu spa”, spune un agent de turism.

Sania de vară, așteptată în Poiana Brașov

Astfel, turiștii care sosesc în Poiana Brașov în afara sezonului de schi nu se vor plictisi pentru că cei din domeniul ospitalității le pun la dispoziție diferite activități, atât pentru relaxare, cât și pentru distracție sau mișcare.

Autoritățile locale s-au gândit că sporturile de iarnă nu ar trebui să fie complet uitat chiar și în timpul zilelor toride de vară. O idee este crearea unui bob de vară în Poiana Brașov, care va avea un traseu de 990 de metri lungime, doar că încă nu se știe când se va realiza pentru că nu s-au început lucrările.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:04 - Mulți români apelează la ChatGPT pentru a-i ajuta să gestioneze stările de anxietate și depresie. Specialiștii trag un semnal de alarmă
23:55 - Noua taxă care ar putea aduce alte scumpiri și concedieri. „Trebuie să scăpăm urgent de acest impozit” versus „Oamenii de afaceri se plâng de orice”
23:29 - Sorana de la ASIA, implicată într-un accident după ce un șofer a făcut infarct: „Știam cu toții că șansele de supraviețuire sunt mici”
23:25 - Noul trend care poate pune sănătatea copiilor în pericol. Experții avertizează: „Vor fi drame, vor fi rupturi de vieţi”
22:54 - Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, întâlnire de taină cu reprezentanții Otokar, înainte ca ministerul să semneze un contract de 4,26 miliarde de lei cu compania turcească
22:47 - Urșii în căutare de apă fac ravagii în Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Au mâncat mai multe capre și o pasăre emu
22:20 - Ce s-a întâmplat cu prietenia dintre Karmen și Olga Barcari cât timp au fost plecate în „Asia Express”. „Ne-am cunoscut foarte bine”
22:14 - Ministrul Justiției, după noua decizie în Dosarul Mineriadei: „Ion Iliescu are anumite merite politice, poate există și erori, dar aceste lucruri trebuie analizate cu foarte mult discernământ și atenție” (VIDEO)
21:57 - Prețurile din piețe ar putea crește în următoarea perioadă. Cărui factor se datorează scumpirile
21:54 - Elena Lasconi: „Nicușor Dan își dorește să câștige sub orice formă. Faptul că folosește minciuna și manipularea pentru mine nu înseamnă nimic” / “Am prea multe detalii despre acea întâlnire, am și martori” (VIDEO)