Dan Helciug, despre boala cu care s-a confruntat în adolescență: „Șansele erau mici de vindecare”

Dan Helciug, despre boala cu care s-a confruntat în adolescență: „Șansele erau mici de vindecare”
Foto: Instagram

Dan Helciug, solist, compozitor, actor și păpușar, a vorbit despre una dintre cele mai grele perioade din adolescență. El fusese diagnosticat cu o deficiență severă a hormonului de creștere, scrie Click.

„Șansele erau mici de vindecare”

„Am descoperit boala târziu. Șansele erau mici de vindecare. Am făcut tratament cu hormoni de creștere 10 zile si foarte mult sport, baschet, în perioada respectivă. Pe la 15-16 ani, măsuram numai 1,40 m, în condițiile în care cei de vârsta mea măsurau și cu 20 de centimentri mai mult. Atunci am și devenit credincios. Mă rugam plângând în fiecare noapte la singurul prieten care mă asculta…Iisus Hristos”, a spus artistul.

„Vecina noastră era un fel de bonă, ea e cea care a insistat să o convingă telefonic pe mama, care stătea în alt oraș, ai mei fiind divorțați de când aveam 5 ani, să îmi facă analizele. Altfel, nu mai vorbeam acum despre asta. Dumnezeu lucrează prin oameni și a permis ca minunea să se producă. A fost cea mai neagră perioadă a adolescenței mele, dar și cea mai frumoasă. În plină depresie cruntă, mi-am descoperit umorul salvator, muzica…actoria și pe Hristos”, a adăugat el.

Dan Helciug are 1,99 m, iar datorită înălțimii a fost distribuit în rolul lui Shrek, spectacol care se joacă pe scena Operei Naționale Române.

„Costumația e cea mai grea parte a spectacolului pentru mine. Înainte, două ore de pregătire, plus aproape trei ore de spectacol, în care trebuie să îl port. Și transpir enorm. Am și o burtă artificială…Dacă la început îmi venea să tai cu o foarfecă absolut tot, acum m-am disciplinat, m-am vindecat de claustrofobie. Chiar și după spectacol, corpul meu încă transpiră vreo două ore, în mod necontrolat. Problemă e că mă încinge cumplit. După spectacol sunt rupt! Dar, ce nu fac eu pentru Shrek? Măștile sunt făcute de o echipă excepțională condusă de Alina Bedeleanu. Vom avea reprezentații cu acest spectacol, la Operă, și pe 1, 2, 3 și 4 iunie 2025”, a mărturisit actorul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:04 - Mulți români apelează la ChatGPT pentru a-i ajuta să gestioneze stările de anxietate și depresie. Specialiștii trag un semnal de alarmă
23:55 - Noua taxă care ar putea aduce alte scumpiri și concedieri. „Trebuie să scăpăm urgent de acest impozit” versus „Oamenii de afaceri se plâng de orice”
23:29 - Sorana de la ASIA, implicată într-un accident după ce un șofer a făcut infarct: „Știam cu toții că șansele de supraviețuire sunt mici”
23:25 - Noul trend care poate pune sănătatea copiilor în pericol. Experții avertizează: „Vor fi drame, vor fi rupturi de vieţi”
22:54 - Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, întâlnire de taină cu reprezentanții Otokar, înainte ca ministerul să semneze un contract de 4,26 miliarde de lei cu compania turcească
22:47 - Urșii în căutare de apă fac ravagii în Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Au mâncat mai multe capre și o pasăre emu
22:20 - Ce s-a întâmplat cu prietenia dintre Karmen și Olga Barcari cât timp au fost plecate în „Asia Express”. „Ne-am cunoscut foarte bine”
22:14 - Ministrul Justiției, după noua decizie în Dosarul Mineriadei: „Ion Iliescu are anumite merite politice, poate există și erori, dar aceste lucruri trebuie analizate cu foarte mult discernământ și atenție” (VIDEO)
21:57 - Prețurile din piețe ar putea crește în următoarea perioadă. Cărui factor se datorează scumpirile
21:54 - Elena Lasconi: „Nicușor Dan își dorește să câștige sub orice formă. Faptul că folosește minciuna și manipularea pentru mine nu înseamnă nimic” / “Am prea multe detalii despre acea întâlnire, am și martori” (VIDEO)