Mihai Tatulici a povestit despre întâlnirea lui cu Michael Jackson, din 1992, scrie Click.
Mihai Tatulici a dezvăluit cum a fost întâlnirea lui cu Michael Jackson, în cadrul emisiunii sale de la iAMnews, „iAM Tatulici”.
„O ființă foarte plăpândă, modestă, tăcută. Când dădeam mână cu el, simțeam foarte multă pudră. Își dădea cu multă pudră pe mâini, și pe față la fel. Dacă mai țineți minte, avea și o problemă, obsesia lui de a-și albi fața, care i-a creat niște probleme în zona nasului. Era pudrat peste tot. Și în mașina cu care mergea era foarte multă pudră”, a spus Mihai Tatulici.
Acesta a mai vorbit despre artistul muzicii pop și cu alte ocazii. El a mai spus că „pentru el, lumea era mult mai largă decât vedeam noi”.
„Eu în primul rând că nu aveam niciun fel de respect pentru staruri și pentru vedete. Mi se părea că este un meseriaș care știe meserie și care câștigă niște bani. Nici n-aveam mare pasiune pentru muzica lui. Eu am fost producător local”, a adăugat atunci Mihai Tatulici.