Procesul fraudei de la FIFA. Câteva ore până când Sepp Blatter și Michel Platini își vor afla sentințele

Procesul fraudei de la FIFA. Câteva ore până când Sepp Blatter și Michel Platini își vor afla sentințele
Sepp Blatter și Michel Platini, la un eveniment publlic desfășurat la Seul în mai 2002. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Szwarc Henri

Fraudă la FIFA. Procesul în care Sepp Blatter, fostul președinte al forului mondial de fotbal, și Michel Platini sunt rejudecați pentru fraudă s-a încheiat. Cei doi inculpați își vor afla sentințele peste câteva ore, marți dimineață.

Dosarul care a dus la excluderea celor doi din conducerea fotbalului mondial s-a rejudecat în Elveția. Cei doi au apărut în faţa Curţii Extraordinare de Apel a Tribunalului Penal Federal din Muttenz. Acuzarea a solicitat o pedeapsă de un an şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru atât pentru Sepp Blatter, cât și pentru Michel Platini. Pedeapsa este mult mai mică decât cea de cinci ani, la care s-ar fi putut aștepta.

Pe de altă parte, apărarea speră că va obține o nouă achitare. De altfel, Sepp Blatter și Michel Platini şi-au susţinut nevinovăţia încă de la începutul scandalului. Ei au afirmat că acest proces este o manipulare politică și judiciară.

„Am încercat să-mi pregătesc un ultim mesaj, dar cuvintele mele erau încă pline de multă de furie, aşa că am preferat să nu pregătesc nimic. Mulţumesc pentru atenţia voastră”, declara, pe 6 martie, Michel Platini.

La rândul său, Blatter a evitat să facă mai mule comentarii spunând că s-a simţit „într-un film prost”.

Acuzarea cere condamnare cu suspendare

Procurorul Thomas Hildbrand a cerut 20 de luni de închisoare cu suspendare împotriva celor doi foști oficiali ai fotbalului. Procurorii susțin că Blatter și Platini ar fi sustras, în 2011, două milioane de franci elveţieni (1,8 milioane euro) de la FIFA. Banii au fost transferați către Michel Platini sub pretextul unei „datorii inexistente”.

În opinia Parchetului, Platini a înşelat administraţia instanţei fotbalului și a prezentat o factură falsă. Iar pentru a reuși în acest demers, francezul ar fi beneficiat de ajutorul lui Sepp Blatter. În realitate, a spus acuzarea, Platini fusese deja plătit integral pentru munca de consiliere efectuată între 1998 şi 2002 pe lângă Blatter.

În apărarea lor, inculpaţii susțin, de la izbucnirea cazului, în 2015, că au întârziat să plătească „balanţa” remuneraţiei convenite în 1998. Potrivit susținerilor celor doi, finanţele FIFA nu ar fi permis, la acea vreme, să-i plătească lui Platini milionul de franci elveţieni pe care il promisese Blatter.

În primă instanţă, magistraţii au apreciat că este „oarecum neobişnuit” ca un salariu atât de mare să fie decis fără un document scris, fără martori şi fără să fie inclus vreodată în conturile instanţei mondiale. Chiar și așa, judecătorii i-au achitat pe cei doi de acuzațiile de fraudă pe motiv că aceasta nu a fost stabilită cu o probabilitate aproape de certitudine.

Acuzații de corupție la FIFA

Sepp Blatter a fost preşedintele FIFA în perioada 1998-2015, iar Michel Platini a fost preşedinte al UEFA între 2007 și 2015. Ei au fost achitaţi în 2022 de o primă instanţă elveţiană după o investigaţie care a durat şapte ani. Ancheta a vizat o plată de 2 milioane de franci elveţieni, pe care francezul a primit-o în 2011 pentru servicii de consultanţă în anii ’90.

Acea plată a pus capăt carierei celor doi în administraţia sportivă, fiind privită ca o mită. Procurorii elveţieni au făcut apel la verdictul iniţial, dat acum doi ani şi jumătate, susţinând în continuare că s-a comis o ilegalitate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Ilinca Vandici, mărturisiri emoționante după ce Andrei Neacșu a devenit din nou tătic: „M-am măcinat şi m-am consumat şi m-am distrus pe interior în tăcere, zâmbind la televizor”
23:37 - Lasconi: Simion are toate datele să devină dictator / Crin Antonescu și Ponta au vrut să dea o lovitură de stat în 2012 (VIDEO)
23:07 - Fiica lui Tily Niculae a suferit un AVC la doar 12 ani: „Eu consider că fiecare ființă umană care vine pe pământ are niște îngeri pe umăr”
22:44 - Mircea Bravo: „Nu mi-aș fi imaginat vreodată că voi fi dat în judecată de 15 ori de aceeași persoană”
22:12 - Lasconi: Bolojan a demonstrat profesionalism. Ciolacu a dus economia în gard (VIDEO)
21:40 - Lasconi: Dacă aș fi președinte, i-aș reaminti lui Donald Trump că în războaiele purtate de SUA am pierdut 30 de români și sute de alți militari români au fost schilodiți și răniți (VIDEO)
21:09 - Elena Lasconi, reacție după ce fiica ei a spus că Nicușor Dan a intrat în cursa electorală „din ură”: „Istoria ne va arăta, dar e un pic inexplicabil” (VIDEO)
20:35 - Lasconi: Nu o să mă retrag, am intrat într-o competiție pe care vreau s-o câștig / Nicușor Dan nu intră în turul 2 / Vom vedea cum se poziționează candidații și dacă vin la dezbateri (VIDEO)
20:13 - Rareș Bogdan: Cei care lingeau clanțe la ambasade ne spun azi că America e dușmanul nostru / Nu aș vota Partidul Democrat, pentru că în abordările lor sunt de multe ori neomarxiști
19:45 - Trump spune că e „foarte furios” și „enervat” pe Putin. Președintele SUA amenință cu tarife secundare pe tot petrolul rusesc