Simptomele unui ambreiaj defect. La câți kilometri trebuie înlocuit și cât te costă schimbarea lui, în anul 2025

Simptomele unui ambreiaj defect. La câți kilometri trebuie înlocuit și cât te costă schimbarea lui, în anul 2025
Sursa foto: Freepik / @peoplecreations

Mare atenție! Dacă mașina dvs. se confruntă cu următoarele “simptome”, e posibil să fie nevoie să schimbați ambreiajul.

Ambreiajul este un sistem relativ simplu, compus în general din 4 piese esențiale: volanta, discul de ambreiaj, placa și rulmentul de presiune. El face legătura între cutia de viteze și motor.

Dacă deții un autoturism cu transmisie manuală, ambreiajul trebuie apăsat de fiecare dată când schimbați treapta de viteză și, în timp, el se uzează. Mulți se întreabă cum ne dăm seama că acesta trebuie înlocuit, potrivit ProMotor.

Ce simptome are un ambreiaj defect

Acestea sunt, în general, simptomele unui ambreiaj defect:

  • miros neplăcut;
  • accelerare lentă;
  • zgomote din zona transmisiei;
  • umezeală sub pedala de ambreiaj sau sub pompa hidraulică;
  • nu intră în viteză;
  • pedală de ambreiaj prea rigidă sau prea moale

Trebuie să țineți cont că dacă aveți un stil de conducere sportiv, cu schimbări agresive ale treptelor de viteză, acest lucru va genera o uzură prematură a ambreiajului.

De obicei, durata medie de viață a unui ambreiaj este între 130.000 și 180.000 de kilometri. Însă, sunt unele modele de mașini la care kit-ul de ambreiaj trebuie schimbat după 80.000-100.000 km. De asemenea, mai sunt și altele unde poți circula peste 200.000 km fără a fi necesară înlocuirea acestuia.

Cât te costă în 2025 un kit de ambreiaj

Un kit de ambreiaj poate să coste mai mult dau mai puțin, în funcție de ce componente conține, dar și de producător, locul de unde îl achiziționați, etc.

Atunci când cumpărați un kit de ambreiaj complet trebuie să verificați să conțină următoarele componente:

  • disc de ambreiaj;
  • placă de presiune;
  • rulment de presiune;
  • carcasă;
  • furcă de angrenare;
  • șuruburi de prindere.

Cele mai multe kit-uri conțin doar discul de ambreiaj, placa si rulmentul de presiune. Toate cele trei se înlocuiesc împreună deoarece o singură piesă uzată poate deteriora restul componentelor.

Așadar, prețul unui astfel de kit pornește de la câteva sute de lei, însă poate depăși chiar și suma de 1.500 de euro.

Spre exemplu, potrivit unui cunoscut site online de profil găsim kit de ambreiaj la:

  • 370 lei – pt. Dacia Logan I (placă presiune, disc ambreiaj și rulment de presiune);
  • 700 lei – pt. Mercedes-Benz Sprinter 2t (placă presiune, disc ambreiaj și rulment de presiune);
  • 680 lei – pt Renault Megane III, transmisie cu dublu ambreiaj (disc ambreiaj, placa de presiune, rulment presiune, furca de decuplare).

Însă, să nu uităm că la această sumă se mai adaugă și manopera percepută de service sau mecanic pentru înlocuirea ambreiajului. Aceasta variază între 300-500 de lei și poate trece de 2.000 lei, în funcție de cât de complex este sistemul.

Așadar, ca o concluzie, înlocuirea ambreiajului poate ajunge la 500-600 de lei, dar poate depăși și suma de 10.000 de lei, în funcție de vehiculul pe care îl dețineți.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`