Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României: Sistemul bancar nu și-au revenit după criza economică

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României: Sistemul bancar nu și-au revenit după criza economică
Foto: sfin.ro

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, consideră că România nu și-a revenit după criza financiară din 2008, potrivit dcnews.ro.

Mihai Daraban a spus că băncile continuă să aibă active imobilizate pe care nu le pot vinde la prețul pieței de acum.

„Eu cred că sistemul bancar nu și-a revenit după 2008. Efectele acelelei bule a derivatelor, acea supraevaluare a activelor care a fost înainte de 2008, nu s-au încheiat. Băncile sunt în continuare în suferință pentru că au active imobilizate, greu de vândut la prețul pieții de acum.

Băncile sunt într-un cerc vicios pentru că au trecut de la un risc maxim, își asumau toate riscurie, finanțau și câini de pe stradă, în partea cealată unde fără un equity solid din partea celui care solicită împurmut, nu mai bagă bani în economia reală”, a spus Mihai Daraban.

PreședinteleCamerei de Comerț și Industrie a României consideră că guvernele nu vor mai sprijini băncile.

„Perioada bailout-urilors-a terminat. Am văzut la nivel de 2008 cum bănci de reputație mondială, multe dintre ele prezente și la noi, au fost srpijinite de guvernele lor. Cred că acea fază de sprijinire de către guverne s-a încheiat”, a mai spus președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`