Persoane reţinute, într-un dosar pentru tentativă de omor, loviri şi alte violenţe, după cinci luni de la o bătaie. Iată despre ce este vorba

Persoane reţinute, într-un dosar pentru tentativă de omor, loviri şi alte violenţe, după cinci luni de la o bătaie. Iată despre ce este vorba
Sursa foto: Shutterstock

Şase persoane, dintr-o comună brăileană, au fost audiate de poliţişti. Două dintre ele au fost reţinute, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de tentativă de omor, loviri şi alte violenţe. Toate acestea vin în urma unei bătăi care a avut loc cu câteva luni în urmă, conform Observator.

Ce s-a întâmplat

Autoritățile au efectuat mai multe percheziții la locuințele suspecților. În urma acestora, au fost descoperite mai multe obiecte contondente. Ele au fost ridicate de agenți.

Bătaia a avut loc în urmă cu cinci luni, mai exact, în octombrie, în afara localității Movila Miresii.

„În aceste împrejurări, suspecții au lovit în mod repetat una dintre persoanele vătămate – V.C., cu obiecte contondente în zona capului. I-au produs leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale. Suspectul I.L., împreună cu suspectul I.F., au lovit cealaltă persoană vătămată (V.D.D.) cu obiecte contondente în zona spatelui, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale”, au precizat surse din anchetă, conform Observator.

Indivizii sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor și lovire sau alte violențe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:12 - Prima reacție a lui Ciolacu, după ce SUA a anunțat oficial că suspendă programul Visa Waiver pentru România: „Sunt convins că este o măsură strict tehnică”
16:56 - Radu Mihaiu (USR): Ciolacu e foarte războinic pe internet. Eu mă întreb câți oameni sunt în Corpul ăla de control dacă pot să meargă toți deodată, la toate ministerele. E evident că e la mișto toată postarea asta (VIDEO)
16:51 - Pregătiri pe litoral pentru vacanța de Paște. De la ce prețuri pornesc sejururile
16:45 - Coaliția își fidelizează primarii înante de alegeri. Plăți de urgență pentru investițiile pe Programul „Anghel Saligny”
16:29 - Este oficial. Românii nu scapă de vizele pentru SUA. Administrația Trump suspendă programul Visa Waiver
16:25 - Slovacia, în alertă maximă: Epidemia de febră aftoasă se extinde rapid. A fost instituită stare de urgență sanitară la nivel național. De unde ar fi fost adus virusul
16:25 - Ploșnițe în saloanele Institutului „Marius Nasta” din București. Ce măsuri a luat conducerea
15:55 - Sunt sănătoase sau doar o alternativă comodă alimentele în conservă? Află ce spun specialiștii
15:53 - Daniel Băluță: Voi face tot ceea ce-mi stă în putință ca românii să afle adevărul despre Nicușor Dan. Nu are cum vreodată să fie președintele României
15:52 - Decizia radicală luată de Irina Columbeanu în privința tatălui ei. Irinel Columbeanu e tot mai singur și „nu-l mai ajută nimeni”