Locul din România în care prețurile apartamentelor au scăzut drastic. „Vremurile sunt incerte”

Locul din România în care prețurile apartamentelor au scăzut drastic. „Vremurile sunt incerte”
Sursă foto: Pixabay

Litoralul se confruntă cu o problem majoră în domeniul imobiliar. Ansamblurile rezidențiale din Mamaia și din sudul litoralului așteaptă chiar și un an până să fie vândute.

Cât costă un apartament în Mamaia Nord

În Mamaia Nord, un metru pătrat costă 2.500 de euro. Astfel, un apartament cu două dormitoare și un living costă în jur de 140.000 de euro, iar unul care are peste 120 mp poate ajunge și la 300.000 de euro, ceea ce îl face foarte greu de vândut, conform știrileprotv.

Serviciul de taxe și impozite arată că în Mamaia Nord s-au vândut, de la începutul anului și până acum, 406 apartamente, față de 1.400 câte s-au vândut anul trecut în aceeași perioadă.

„Vremurile sunt incerte, se orientează mai degrabă spre instrumente mai lichide și mai puțin riscante. Ai randamente destul de mici și un grad de ocupare incert și ofertă mare. Te uiți de mai multe ori înainte să te arunci la genul acesta de investiție”, a spus un administrator al unei platforme imobiliare.

Tranzacțiile pe litoral au scăzut

În stațiunile Neptun, Olimp, Saturn și Venus s-au vândut, anul trecut, 4.500 de locuințe la prețuri cuprinse între 70.000 și 150.000 de euro.
Acum, tranzacțiile au scăzut. În primele două luni ale anului s-au vândut 200 de apartament în Mangalia, 28 în Eforie și 70 de Costinești. În ultima stațiune, un apartament cu două camera costă 70.000 de euro, iar unul cu trei dormitoare depășește 100.000 de euro.

„Vorbim despre un blocaj, o stare de așteptare care este complet justificată pentru oamenii care au resurse financiare sau care ar dori să investească în acest domeniu”, a declarat un analist economic.

Dacă până acum un apartament se vindea după o lună-două, în prezent, locuințele stau la vânzare chiar și un an, arată datele centrale ale unei platforme imobiliare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:11 - Ciolacu, despre ridicarea vizelor pentru intrarea în SUA: „Fac un apel la cei care urlă de pe garduri și care n-au făcut nimic în viața lor pentru țara asta să se abțină să mai speculeze politic”
16:55 - Surse: Bogdan Peșchir discuta cu Călin Georgescu pe TikTok despre campania pentru alegeri, susțin procurorii. Câți bani ar fi oferit Bogpr și ce strategie ar fi fost pusă la cale
16:52 - Motivul pentru care Viktor Orban refuză să semneze ajutorul pentru Ucraina. „Toţi ştiu că acest război este pierdut”
16:49 - Un fost angajat Boeing a fost găsit fără suflare după ce a vorbit public despre problemele de siguranță ale companiei  
16:46 - Piedone a pierdut în primă instanță procesul cu ANI. Acuzațiile de care încearcă să scape și ce înseamnă acest verdict pentru șeful ANPC
16:30 - Crin Antonescu: Nu e normal să plăteşti parlamentarii, miniştrii, primarii ca pe ospătari, pornind de la ideea lasă că le mai iese ceva. Trebuie să îi plăteşti cum îi plăteşti pe magistraţi
16:29 - Kelemen Hunor: „Europa a trăit în iluzia greșită că până la sfârșitul lumii se poate mânca gratis, prânzul e fără bani”. Ce a spus despre Administrația Trump
16:24 - Ioana Ginghină dă cărțile pe față. Ce sentimente are pentru Alexandru Papadopol, la șase ani după divorț
16:20 - Radu Vâlcan și-a dezamăgit soția în Thailanda. „Se vede că e urâtă oricum”
16:06 - Decorațiuni handmade pentru Paște: Tradiție și originalitate într-un singur loc