Ilie Bolojan participă la reuniunea Consiliului European. Ce conține agenda evenimentului

Ilie Bolojan participă la reuniunea Consiliului European. Ce conține agenda evenimentului
Sursa foto: Facebook / @Marcel Ciolacu

Ilie Bolojan, președintele interimar, va participa, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins. Cu acest prilej va fi organizată o întâlnire cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres

Cele două evenimente la care va participa președintele interimar se vor desfășura la Bruxelles, după cum a informat Administraţia Prezidenţială. În marja Consiliului European, va fi organizată și o întâlnire cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres. În cadrul întâlnirii vor avea loc dezbateri cu privire la provocările globale actuale, din perspectiva multilateralismului, problematicii oceanelor şi situaţiei din Orientul Mijlociu.

„Un punct principal pe agenda reuniunii (Consiliului European) se referă la asigurarea competitivităţii europene, fiind identificate trei domenii prioritare pentru dezbatere: simplificarea şi reducerea poverii administrative, consolidarea pieţei de energie şi Uniunea economiilor şi investiţiilor. Vor fi abordate şi Planurile de Acţiune pentru sectoarele auto şi siderurgic”, precizează Administrația Prezidențială.

Aspecte legate de competitivitatea vor fi abordate şi în cadrul Summitului Euro, unde liderii statelor membre vor analiza propuneri privind mobilizarea economiilor private. În acest context va fi subliniată importanţa finalizării Uniunii Pieţelor de Capital şi a Uniunii Bancare pentru a promova oUniune a economiilor şi investiţiilor.

Agenda Consiliului European de la Bruxelles

În cadrul Consiliului European va avea loc şi un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din Orientul Mijlociu. Vor fi prezentate analize cu privire la situația din Gaza şi Siria şi vor fi evaluate progresele în gestionarea migraţiei pe baza deciziilor luate la Consiliul European din octombrie 2024.

„Întâlnirea va oferi oportunitatea unui prim schimb de vederi cu privire la viitorul Cadru financiar multianual, intenţia fiind de a identifica resursele necesare pentru ca Uniunea să-şi atingă obiectivele şi de a înţelege rolul noilor resurse proprii în următorul exerciţiu bugetar. Obiectivul este ca această discuţie să contribuie la pregătirea propunerilor Comisiei Europene pentru pachetul ce ar urma să fie prezentat înainte de vară”, mai precizează Administrația Prezidențială.

Ilie Bolojan s-a consultat marţi cu premierul Marcel Ciolacu pe tema agendei Consiliului European de la Bruxelles.

„Am discutat despre subiectele principale de pe ordinea de zi: creşterea competitivităţii europene, simplificare şi debirocratizare, energie, dezvoltare economică, investiţii şi despre necesitatea de a investi în apărare. Ne-am pus de acord asupra poziţiei pe care o vom susţine, astfel încât ceea ce ne asumăm să fie pus în practică”, a scris Ilie Bolojan, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:43 - Simptomele unui ambreiaj defect. La câți kilometri trebuie înlocuit și cât te costă schimbarea lui, în anul 2025
17:31 - Dolj: Polițist cercetat disciplinar după ce ar fi devenit agresiv cu un bărbat. De la ce a pornit conflictul
17:22 - Frații Tate se întorc în România. „Am cheltuit 185.000 de dolari pe un avion privat ca să semnăm o hârtie în România”
17:21 - Elena Lasconi a vizitat grădina Palatului Cotroceni. Ce promisiune a făcut
17:11 - Ciolacu, despre ridicarea vizelor pentru intrarea în SUA: „Fac un apel la cei care urlă de pe garduri și care n-au făcut nimic în viața lor pentru țara asta să se abțină să mai speculeze politic”
16:55 - Surse: Bogdan Peșchir discuta cu Călin Georgescu pe TikTok despre campania pentru alegeri, susțin procurorii. Câți bani ar fi oferit Bogpr și ce strategie ar fi fost pusă la cale
16:52 - Motivul pentru care Viktor Orban refuză să semneze ajutorul pentru Ucraina. „Toţi ştiu că acest război este pierdut”
16:49 - Un fost angajat Boeing a fost găsit fără suflare după ce a vorbit public despre problemele de siguranță ale companiei  
16:46 - Piedone a pierdut în primă instanță procesul cu ANI. Acuzațiile de care încearcă să scape și ce înseamnă acest verdict pentru șeful ANPC
16:30 - Crin Antonescu: Nu e normal să plăteşti parlamentarii, miniştrii, primarii ca pe ospătari, pornind de la ideea lasă că le mai iese ceva. Trebuie să îi plăteşti cum îi plăteşti pe magistraţi