O anchetă a poliției din Buzău a scos la iveală o afacere ilegală cu tutun. Două persoane sunt cercetate penal după ce ar fi cultivat şi vândut tutun la domiciliu.
Autoritățile au decoperit, în urma unor percheziții, peste 51 de kilograme de tutun, frunze și mărunțit, dar și dispozitie artizanale pentru prelucrarea acestuia. Anchetă vizează un bărbat și o femeie din comuna buzoiană Luciu care și-ar fi rotunjit veniturile din asemenea afaceri, considerate ilegale.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, pe 12 martie, lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice,și luptătorii din Serviciul pentru Acţiuni Speciale au efectuat două percheziţii domiciliare în comuna Luciu.
„Poliţiştii au descoperit şi au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 34 de kilograme de tutun ambalat în 420 de pungi pregătite pentru comercializare, 17,5 kilograme de tutun depozitat în 4 saci, precum şi dispozitive artizanale folosite la prelucrarea/tocarea tutunului”, a informat IPJ Buzău.
Poliția a închis afacerea ilegală pe care a descoperit-o în comuna Luciu. În cazul celor doi a fost dispusă măsura controlului judiciar, ei fiind acuzați pentru producerea, deţinerea şi comercializarea în mod ilicit de produse accizabile.
„Din cercetări au rezultat indicii că, din anul 2024 şi până în prezent, cele două persoane, un bărbat şi o femeie, de 61, respectiv 57 de ani, din Luciu, ar fi desfăşurat activităţi directe de producere de ţigarete şi comercializare a tutunului/produselor din tutun, cu încălcarea normelor prevăzute de Codul Fiscal. Persoanele ar fi cultivat tutun la domiciliu, fără a fi înregistrate ca şi cultivatori de tutun.
Ulterior, ar fi procesat/tocat mecanic tutunul recoltat, cu ajutorul unui dispozitiv artizanal, apoi l-ar fi comercializat, direct de la domiciliu sau prin intermediul unor firme de curierat, către diverse persoane fizice, în afara unui antrepozit fiscal autorizat”, a transmis IPJ Buzău.