Urșii au ieșit din bârlog și au atacat mai multe gospodării din Mureș. Pagubele provocate se ridică la zeci de mii de lei, iar oamenii au decis să facă plângeri la Agenţia pentru Protecţia Mediului, conform Observator.
Urșii ieșiți din bârlog s-au plimbat prin mai multe comune. Ei au atacat animalele localnicilor, dar și culturile din zonă.
„Ursul a venit, mi-a luat o oaie, mi-a luat un miel, eu am fugit după el cu mai multe persoane, oaia am recuperat-o moartă…”, a povestit un localnic, pentru Observator.
Valoarea totală a pagubelor se ridică la 45.000 de lei. Oamenii au făcut plângeri la Agenţia pentru Protecţia Mediului.
„Au fost înregistrate un număr de zece dosare de despăgubire pentru pagubele produse de urs. Valoarea pagubelor se ridică la circa 45.000 de lei”, a declarat Cristina Pui, directorul Agenției de Protecție a Mediului Mureș.
Un paznic de vânătoare a spus că „sunt în teren destul de multe exemplare care acum or sa atace probabil gospodăriile, mai ales cele din marginea satului”.
Autoritățile au luat măsuri: „În baza legii 242 din 2024, judeţul Mureş are aprobat un număr de 43 de exemplare de urs pe nivel de prevenţie repartizate pe 37 de fonduri cinegetice. Prin urmare au fost emise autorizații de mediu în număr de 13 pentru recoltarea unui număr de 27 de exemplare de urs”, conform Agenției de Protecție a Mediului Mureș.
În prezent, pentru pagubele produse de urşi s-au achitat deja peste 22.000 de lei, însă pentru restul plăţilor a fost solicitat buget.