Premierul Bulgariei vrea un calendar clar referitor la eliminarea vizelor pentru Canada

Premierul Bulgariei vrea un calendar clar referitor la eliminarea vizelor pentru Canada
Foto: cvlpress.ro

Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat, vineri, că eliminarea vizelor pentru cetăţenii bulgari care călătoresc în Canada este o prioritate. Mai mult, acesta a mai precizat că Sofia se aşteaptă la un calendar clar şi la măsuri concrete pentru a se ajunge la acest proces, relatează agenţia de presă BTA, preluat de adevarul.ro.

Şeful Executivului de la Sofia a spus că reciprocitatea eliminării vizelor cu Canada este importantă pentru Bulgaria și așteaptă ca acest lucru să aibă loc cât mai repede.

Mai mult, acesta a mai precizat că Bulgaria este pregătită să acorde asistenţă echipei de experţi din Canada în colectarea informaţiilor tehnice necesare.

Canada va anunța la începutul toamnei un calendar pentru ridicarea vizelor pentru cetăţenii români şi bulgari, a transmis Comisia Europeană la 11 iulie, după o reuniune pe această temă la care au participat reprezentanţi ai tuturor părţilor implicate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară