George Simion și-a schimbat discursul, într-o nouă declarație de presă, în contextul respingerii candidaturii lui Călin Georgescu. Dacă, duminică seara susținea că membrii BEC ar trebui jupuiți în piața publică, acum face apel al manifestații pașnice și transparență.
Într-o conferință de presă, George Simion a căutat să pozeze într-un politician responsabil și matur. După violențele provocate de adepții lui Călin Georgescu, politicianul AUR a făcut apel la manifestații pașnice. El a susținut că este nevoie de explicații după decizia Biroului Electoral. Deși face apel la calm și democrație, continuă să vorbească despre o lovitură de stat, semn că nu acceptă deciziile instituțiilor democratice, dacă nu-i convin.
„Toată România are nevoie de explicaţii. Ieri, prin decizia abuzivă a BEC am trăit un nou episod din lovitura de stat începută pe 6 decembrie. Este o pagină neagră a democraţiei noastre firave, a democraţiei noatre originale a la Ion Iliescu. După ora 23 am văzut iarăşi români lovind în alţi români. Am văzut jandarmi răniţi şi protestatari răniţi pentru că nişte criminali ne-au înhăitat unii împotriva altora. (…) Facem apel la calm şi la revenirea la alegeri libere în al 12-lea ceas”, a declarat George Simion.
Simion a mai spus că se va consulta cu Călin Georgescu pentru a stabili ce urmează să se întâmple pe viitor. El a evitat să dea un răspuns cu privire la o eventuală candidatură a AUR la alegerile prezidențiale. Călin Georgescu poate contesta decizia BEC la Curtea Constituțională, în termen de 24 de ore.
În conferința de presă, George Simion a dat vina pe Marcel Ciolacu și pe partidele aflate la guvernare pentru decizia de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu.
„Responsabilitatea pentru această criză revine celor aflați la guvernare, aflați la putere, care ignoră cererile poporului, votul poporului. Îl consider vinovat pe Marcel Ciolacu pentru ceea ce se întâmplă și consider că actuala guvernare împinge România către un dezastru economic și social”, a spus Simion.
Politicianul AUR a mai spus că nu au fost probleme la dosarul de candidatură depus de Călin Georgescu. Mai mult, a susținut că judecătorii aveau pregătită decizia și motivarea prin care au respins candidatura formulate dinainte.
„Nu a existat nici o problemă la dosarul de candidatură a lui Călin Georgescu, nici o problemă. Au fost toate actele acolo, au fost toate semnăturile acolo. (…) S-a adus de către reprezentantul PNL, Cristi Ene, argumentul că lipsește o semnătură pe o anexă a declarației de avere. S-a votat și s-a trecut peste acel capitol, pentru că nu era necesară nici anexa, nici vreo semnătură. Deci toate actele erau în regulă, toate semnăturile erau în regulă. Judecătorii s-au retras 15 minute. Cu siguranță putem spune că aveau deja decizia luată, aveau motivarea formulată, după care s-a trecut la vot și pentru validarea candidaturii dlui Călin Georgescu, care avea aceleași acte și numărul de semnături ca și Nicușor Dan. Dacă aceasta nu este represiune politică nu știu ce mai este?”, a mai spus George Simion.
George Simion a încercat să-și justifice declarațiile făcute cu o seară înainte, în contextul manifestațiilor violente de la sediul Biroului Electoral Central. Într-un clip postat pe rețelele de socializare el a susținut că membrii BEC ar trebui jupuiți în piața publică pentru că au respins candidatura lui Călin Georgescu.
„Asta este o lovitură de stat. Trăim în plină dictatură. Nu putem accepta așa ceva. Eu sunt pe drum de la Cluj acum și vă rog pe toți, de asta am și zis eu de acum la cât de furioasă e lumea, nu mai îmi pot asuma nimic pentru că cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică pentru ce au făcut. Să-ți bagi joc așa de democrație. Nu vă place sau nu vă place de Călin Georgescu? Este omul votat de români”, spunea Simion.
La doar câteva ore, el și-a schimbat discursul și a găsit o justificare pentru afirmațiile sale. Aceasta, nu înainte de a aminti de o declarație de-a lui Traian Băsescu, din 2004, după alegerile prezidențiale, care îi amenința pe adversarii din PSD cu țepele în Piața Victoriei. Acum, Simion și-a întors declarația spunând că amenințarea cu jupuitul a fost doar o metaforă și că s-ar fi referit la jupuirea de privilegii și de pensii speciale.
Simion pare că vrea să ia distanță de susținătorii lui Călin Georgescu care au îndemnat la violență, duminică seara. Între aceștia se află și Horațiu Potra, cunoscutul șef al mercenarilor din Congo care și-a îndemnat oamenii la revoltă.
„(…)Voi ăștia care ați luptat în Congo, arătați că sunteți într-adevăr hotărâți pentru a apăra democrația, prin orice mijloc. Sunați-vă colegii, prietenii și la luptă băieți! Aici luptăm pentru țara noastră, nu pentru altă țară. Voi veți fi viitorul corp democratic al Armatei Române. Dacă noi nu suntem capabili să facem ceva, cine va face?
Ieșiți fiecare în orașele voastre, mergeți la București, cu parul, furca, coasa și toporul. Cei care au arme acasă să iasă cu arme, că altfel noi și copiii noștri o să murim pe front în Ukraina pentru gloria hoților!!!!! Văd că sunt și oameni (4 deocamdată), care părăsesc grupul, parcă am fi la contract în Congo. Băieți, acum, aici, nu e Congo, e țara noastră!!!! Ieșiți toți la Revoluție!!!!”, cerea Horațiu Potra pe grupurile interne de comunicare ale acestora, după cum a prezentat Antena 3.