Aproape 1.650 de medici și farmaciști au primit sponsorizări de la companiile farmaceutice, iar asociațiile care protejează drepturile pacienților se tem că, în schimb, medicii au prescris intenționat medicamente scumpe de la respectivele companii, informează Libertatea.
Cadre medicale celebre au primit sub formă de sponsorizări sume chiar și de 50.000 de euro. De obicei, acestea constau deplasări în străinătate la diverse conferințe pe teme medicale.
De exemplu, Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, a primit anul trecut 141.433 de lei de la șase companii de profil (Abbve, Atellas Pharma, Bristol-Myers Squibb, Gilead Science Europe Ltd, Johnson&Johnson, Merck Sharp Dohme și Pfeizer). Fiica sa, Anca Streinu-Central, a primit 134.582 de lei, de la aceleași companii.
Pe de altă parte, Irinel Popescu, unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi, a declarat sponsorizări de doar 10.391 de lei de la Astellas Pharma și Sofmedica, iar Dan Prelipceanu, probabil cel mai cunoscut psihiatru de la Spitalul “Obregia” din București, a primit 18.168 de lei.
Dumitru Lupuliasa, Președinte al Colegiului Farmaciștilor, a primit de la 20 de companii farmaceutice 210.867 de lei. Dragoș Vinereanu, prorector la UMF „Carol Davila”, a primit 102.320 de lei de la șapte producători (Astrazeneca Pharma, Bayer, Boehringer Ingelheim, Gedeon Richter, Novartis Pharma Services).
De precizat este că medicii au obligația să declare contractele pe care le dețin cu firmele care produc medicamente.