Prețul pentru tona de grâu a scăzut cu un sfert față de aceeași perioadă a anului trecut, arată calcule ale ZF, realizate pornind de la date publicate de Ministerul Agriculturii.
Acest lucru pune probleme mai ales fermierilor români, care sunt nevoiţi să plătească şi arenda pe lângă materiile prime agricole, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.
Acesta a explicat că mulți dintre fermierii români nu au puterea financiară a investitorilor străini, așa că exploatează suprafeţe mici de teren „închiriate“ de la proprietari, pentru care plătesc o arendă.
„La o cheltuială de 3.000 – 3.200 lei pe hectar, cât e investiţia în materiile prime agricole, o producţie de 5 tone nu îţi ajunge să îţi scoţi cheltuielile, pentru că pe lângă input-uri intră şi arenda care reprezintă între 600 kg şi 1.000 kg de grâu. Astfel, ajungi la o producţie de 4 tone, pentru care preţul ar trebui să fie cel puţin 0,70 de lei kg ca să îţi recuperezi cheltuielile“, a afirmat Laurențiu Baciu.