Elevii suceveni care au luat 10 la Bacalaureat vor primi un stimulent financiar din partea Consiliul Județean. Despre ce sumă este vorba

Elevii suceveni care au luat 10 la Bacalaureat vor primi un stimulent financiar din partea Consiliul Județean. Despre ce sumă este vorba

Proiectul iniţiat de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, prin care elevii cu nota 10 la Bacalaureat să primească câte o mie de lei a fost ales în unanimitate de aleșii județeni.

Este vorba despre trei absolvenţi de la Colegiului Naţional ''Ştefan cel Mare'' din Suceava, respectiv Mihai Prelipcean, Alexandra Ionela Andriciuc şi Magda Mădălina Olaru, Daniel Ciobanu de la Liceul Tehnologic 'Dorna Candrenilor', Adina Luisa Lavric de la Colegiul Naţional ''Eudoxiu Hurmuzachi'' Rădăuţi, Andreea Nistor de la Colegiul Naţional ''Petru Rareş'' Suceava, Adrian Gabriel Florescu de la Colegiul Naţional Militar ''Ştefan cel Mare'' Câmpulung Moldovenesc şi Iuliana Maria Levinschi de la Colegiul de Artă ''Ciprian Porumbescu'' din Suceava, informează Dcnews.

Iniţial, proiectul de hotărâre a fost pentru patru dintre absolvenţi, dar a fost amendat astfel încât şi cei patru elevi care au obţinut media 10 după contestaţii să fie premiaţi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)