Radu Banciu a vorbit în ediția de luni a emisiunii "Lumea lui Banciu" despre contestația depusă de Victor Ponta asupra deciziei CNATDCU privind plagiatul tezei sale de doctorat.
"Fostul premier Victor Ponta a contestat decizia CNATDCU privind retragerea titlului de doctor și se consideră o victimă politică, asta după ce el declara că renunță singur la titlul de doctor, defapt frică să nu se închidă lațul și să îl prindă cu asta, între timp a devenit tot mai curajos, e drept pe Facebook.
Am mai descoperit un punct comun între Erdogan și Ponta, Erdogan nu a făcut nicio facultate, pretinde însă că este școlit că altfel nu putea să îndeplinească o asemenea funcție, deci se potrivește cu falsul lui Ponta.
Acesta spune că Mircea Dumitru a plătit prețul murdar pe care fostul instructor de pionieri din 1989, Dumitru adică, ca să ocupe timp de câteva luni scaunul din Guvern lăsat fierbinte de Adrian Curaj, acesta din urmă Curaj adică, conform spuselor lui Ponta nu acceptase să calce în picioare chiar toate legile ca să ocupe asemenea funcției, Dumitru însă da, și asta chipurile îî datorează Ponta situația din prezent, adică un neica nimeni, fost instructor de pioneri din 1989 care l-a pus pe Ponta cu botul pe labe.
De parcă dacă dacă unul din ăsta care s-a ocupat de pionieri dă un verdict de plagiat, sau îl confirmă că nu dă el verdictul, îl validează da, automat este fals, adică Victor Ponta nu ar fi fost UTC-ist, nu a făcut școală pe vremea lui Ceușescu, nu purta toate stigmatele unui regim comunist, sau familia lui, ce importanță are, cum să fii o victimă politică pentru că un om pe care nu îl înghiți tu, vine și validează așa ceva.
Dar am discutat la momentul potrivit cum până la urmă în sfârșit o comisie serioasă a invalidat titlul de doctor al lui Victor Ponta." a afirmat Radu Banciu.
Radu Banciu: Am descoperit un punct comun între Erdogan și Victor Ponta, Erdogan nu a făcut facultate, deci se potrivește cu falsul lui Ponta
#DIRECT_ONE_hyydur#