Irimescu: La Vatra Dornei laptele costă 40 de bani pe litru la fermieri; în comerț continuă să fie 4 – 4,5 lei

Irimescu: La Vatra Dornei laptele costă 40 de bani pe litru la fermieri; în comerț continuă să fie 4 - 4,5 lei
foto: stiriagricole.ro

Litrul de lapte costă 40 de bani dacă este cumpărat de la fermierii din nordul României, în timp ce în comerț, litrul continuă să se vândă cu 4 sau 4,5 lei, a declarat ministrul Agriculturii Achim Irimescu, potrivit agerpres.ro.

"Comisarul Phil Hogan a prezentat astăzi un pachet pentru sectoarele în criză. Este vorba în primul rând de sectorul laptelui, lăsând însă flexibilitate statelor membre pentru a putea distribui ajutorul și către alte sectoare. Sigur, foarte important este că suma respectivă de 500 de milioane de euro a fost împărțită în două: 350 de milioane pentru a rezolva problemele în sector și 150 de milioane de euro pentru a permite statelor să reducă voluntar producția de lapte. Credem că este o măsură foarte bună pentru că știm cu toții că sectorul laptelui se confruntă cu probleme grave de când s-a renunțat la cota de lapte. În România, s-a ajuns în nordul țării, în zona de munte, la Vatra Dornei, ca laptele să coste 40 de bani pe litru, deși în comerț continuă să fie 4 lei — 4,5 lei", a explicat Irimescu.

Potrivit spuselui acestuia, există probleme pe lanțul alimentar, motiv pentru care a cerut soluții cu scopul de a echilibra riscul între actorii de pe acest lanț alimentar, în condițiile în care fermierii sunt cei care suportă riscul în momentul de față.

"În altă ordine de idei, sigur, este foarte important ca legislația necesară să se adopte cât mai rapid, pentru că deja suntem în luna iulie, probabil că mai devreme de începutul lui septembrie a promis comisarul Hogan. Dar nu se va putea adopta deoarece în august este lună de vacanță, dar sperăm cât mai rapid. În plus, condițiile care se pun trebuie să nu conducă iarăși la o creștere exagerată a birocrației, pentru că administrația și fermierii se confruntă cu din ce în ce mai multă birocrație. Ca urmare, pentru implementarea cât mai rapidă a măsurilor este nevoie de eforturi susținute și de inspirație pentru a veni cu măsuri cât mai simple și desigur banii să ajungă cât mai repede la fermieri", a adăugat Achim Irimescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Continuă haosul din Georgia după alegerea președintelui. Actuala șefă a statului nu vrea să plece și cere reorganizarea alegerilor
08:22 - Marea problemă pentru România de la intrarea completă în Schengen. Ce s-ar putea întâmpla de la 1 ianuarie
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Un om care respectă legile bunului simț e mult mai agreat de rațiunea divină decât unul care se dă toată ziua cu capul de icoane, apoi își chinuie familia (VIDEO)
23:25 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Suferința este una dintre căile ce i se dau omului pentru a se înțelepți, pentru a se întreba, pentru a învăța ceva (VIDEO)
22:57 - Românii au ajuns să facă ”echipă” ca să cumpere porc de Crăciun. Cât costă un kilogram
22:26 - Rata de abandon universitar este tot mai mare. „Nu sunt informații actualizate, ceea ce se cere pe piața muncii”
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor