România, afectată de tentativa de lovitură de stat din Turcia. Proiectul de înființare a unei flote NATO în Marea Neagră, sub semnul întrebării

România, afectată de tentativa de lovitură de stat din Turcia. Proiectul de înființare a unei flote NATO în Marea Neagră, sub semnul întrebării
Foto: ziare.com

Tentativa de lovitură de stat din Turcia ar putea afecta și România.

Proiectul pe care România îl susține pentru înființarea unei flote NATO în Marea Neagră împreună cu Turcia și Bulgaria are șanse destul de mici să poată fi dus la capăt.

Această posibilitate destul de gravă pentru România are loc în contextul în care lideri politici din Turcia au insinuat că Statele Unite ar putea fi în spatele loviturii de stat din țară.

Jurnaliștii de la Adevărul au vorbit despre acest subiect, citând analiști care sunt de părere că proicetul României cu Turcia și Bulgaria este departe de a fi pe drumul de reușită.

„Scad din ce în ce mai mult şansele de a avea o flotă comună. Am văzut că preşedintele Erdogan a folosit această încercare de lovitură de stat pentru a exercita constrângeri asupra bazei militare americane de la Incirlik. În acest context, din păcate, cred că se îndepărtează şi mai mult concretizarea iniţiativei propuse de România. Deocamdată, trebuie să aşteptăm reacţia SUA – în câteva luni se schimbă administraţia la Washington – pentru că, fără sprijinul american, această flotă îşi pierde fundamentul“, a spus analistul politic Radu Carp, potrivit sursei citate.

Analiștii sunt de părere că Turcia nu are cum să mai susțină un proiect girat de Statele Unite, după ce președintele Erdogan și premierul Binali Yildirim au insinuat că există riscul ca SUA să fie în spatele situației de vineri seara din țară.

„Mesajele antiamericane date de oficialii turci, în frunte cu preşedintele Erdogan şi premierul Yildirim, arată că Turcia riscă să devină o vulnerabilitate pentru sistemul de apărare euro-atlantic din care face parte. Arestările ample din rândul militarilor, magistraţilor şi în general din rândul celor ce erau critici cu islamizarea ţării demonstrează premeditarea, ceea ce ne face să credem că ruptura faţă de Occident este amplu pregătită de administraţia politică. Deşi datele de acum ne invită mai degrabă la speculaţii, nu putem să nu observăm că evenimentele din Turcia servesc direct Rusiei, deoarece slăbesc NATO din interior. România este direct afectată şi acum vedem cât de important a fost summitul NATO de la Varşovia, o întâlnire parţial ratată de diplomaţia românească”, a declarat George Rîpă, preşedintele Centrului de Analiză Strategică Aplicată (CASA), potrivit Adevărul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:59 - S-a votat! Telefoanele mobile vor fi interzise în școli, în timpul lecțiilor, în Republica Moldova
20:58 - Trei cetăţeni ucraineni dispăruți în Munţii Maramureşului au fost găsiți de salvamontiști / Aceştia erau de zece zile pe drum
20:27 - Călin Georgescu, dat de gol de un martor, cu privire la întâlnirea cu Potra și Sechila, de la herghelia din Ciolpani: “I-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”
20:24 - TikTok riscă o amendă uriașă dacă nu răspunde cererii de informații trimise de Comisia Europeană în legătură cu alegerile din România
19:59 - Mare atenție! Poți face închisoare pentru folosirea ilegală a petardelor. Iată ce spune legea
19:59 - Cristela Georgescu propune o nouă metodă de întărire a sistemului imunitar: mersul fără încălțări prin zăpadă. „Are un efect sedativ”
19:42 - Bărbat acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar
19:39 - Cu aceste replici plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)