Ponta ia în brațe titlul de doctor. Fostul premier a contestat decizia CNATDCU privind plagiatul (VIDEO)

Ponta ia în brațe titlul de doctor. Fostul premier a contestat decizia CNATDCU privind plagiatul (VIDEO)

Victor Ponta a contestat decizia CNATDCU, potrivit căreia a plagiat lucrarea de doctorat, informează B1 TV.

Specialiștii care au analizat lucrarea în cauză au stabilit că o treime din aceasta este plagiat. Din cei 35 de membri prezenți ai Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare, 34 au votat în favoarea acestui verdict.

Aceeași comisie trebuie acum să analizeze contestația și să stabilească în termen de zece zile dacă aceasta este valabilă. În cazul unui răspuns favorabil, un nou verdict asupra lucrării de doctorat va fi dat în termen de 45 de zile.

Victor Ponta a negat tot timpul acuzațiile de plagiat, dar la sfârșitul anului 2014 a încercat să renunțe la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București. Îndrumătorul științific al lui Victor Ponta pentru această teză de doctorat a fost Adrian Năstase, prim-ministru al României la acea dată.

Ponta ia în brațe titlul de doctor. Fostul premier a contestat decizia CNATDCU privind plagiatul

#DIRECT_ONE_a9kpbq#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:24 - MApN: Sistemul PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene
13:23 - Timpii de staționare la granițe se vor reduce cu circa 30 de minute după intrarea în Schengen
13:01 - Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate / Alexandru Rafila: „DSP își face datoria. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”
12:51 - Donald Trump despre demisia directorului FBI drept ”o zi extraordinară” pentru SUA
12:38 - Cătălin Predoiu: „Aderarea deplină la Spațiul Schengen este un rezultat pentru cetățenii români care au avut atâta răbdare și au îndurat această așteptare”
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)
11:45 - Joi se judecă cererea privind suspendarea documentelor desecretizate ale SRI, SIE, MAI și STS. Călin Georgescu este reclamantul
11:28 - Klaus Iohannis, după decizia Consiliului JAI privind aderarea deplină la Spațiul Schengen: „Direcția europeană rămâne singura cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs”