Veşti proaste pentru românii care lucrează în Marea Britanie. Noul ministru britanic pentru Brexit a declarat că nu garantează dreptul de a rămâne în Regatul Unit migranților europeni care vor sosi până la ieşirea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Mail on Sunday.
Cei care doresc să lucreze de acum încolo în Marea Britanie nu vor avea parte de acelaşi tratament ca cetăţenii europeni aflaţi deja în regat. Anunțul a fost făcut de noul ministru pentru Brexit, David Davis.
”Aş negocia cu liderii europeni pentru a garanta o despăgubire generoasă pentru migranții europeni prezenți acum și o despăgubire generoasă pentru cetățenii britanici aflați într-o țară din UE, fără a oferi aceleași compensații noilor veniți”, a declarat David.
Până la ieşirea din UE, Marea Britanie este obligată să respecte regulile din blocul comunitar, inclusiv cele privitoare la libertarea de circulaţie, dar ar putea decide cine să rămână în țară, inclusiv pentru cei care sosesc înainte de data ieșirii.
Davis a declar că articolul 50 privitor la ieşirea din UE nu va fi activat până la începutul anului 2017. Negocierile ar urma să dureze până în 2019. Comisia Europeană a anunţat că până la activarea articolului 50 nu vor avea loc negocieri cu guvernul britanic.