Tentativă de lovitură de stat în Turcia. Președintele Erdogan anunță că rămâne alături de poporul său: Această întâmplare este un dar de la Dumnezeu pentru că ne dă posibilitatea să curățăm armata

Tentativă de lovitură de stat în Turcia. Președintele Erdogan anunță că rămâne alături de poporul său: Această întâmplare este un dar de la Dumnezeu pentru că ne dă posibilitatea să curățăm armata
Foto: telegraph.co.uk

După mai multe ore de încercări, avionul președintelui turc Recep Tayyip Erdogan a aterizat la Istanbul. Erdogan a fost întâmpinat pe aeroport de mii de susținători. Președintele turc a anunțat că puciștii vor fi pedepsiți. "Această întâmplare este un dar de la Dumnezeu pentru că ne dă posibilitatea să curățăm armata de astfel de elemente", a declarat Erdogan, potrivit RT.com.

În discursul susținut la aterizarea pe aeroportul Ataturk din Istanbul, șeful statului turc a a aruncat vina pentru tentativa de lovitură de stat asupra clericului Fethullah Gulen, aflat în exil, precizând că acesta va plăti pentru asta. Erdogan a mai spus că Turcia nu va fi intimidată de încercările ilegale de preluare a puterii și le-a mulțumit cetățenilor și politicienilor care l-au sprijinit în aceste momente. Evenimentele de vineri au arătat că structura lui Gulen este ”o organizație teroristă armată”, a mai spus Erdogan.

Liderul de la Ankara a avertizat că cei implicați în lovitura de stat vor suferi consecințele actelor lor, indiferent de instituția pe care o reprezintă.

Menționând că în Turcia legea este mai presus de toate, Erdogan a precizat că oamenii care au ieșit în stradă să-l susțină sunt cel mai bun răspuns pentru cei care au încercat să preia puterea cu forța.

„Un dar de la Dumnezeu”, astfel a catalogat președintele turc tentativa de lovitură de stat, afirmând că acest eveniment va ajuta la cuățarea armatei „de membrii acestei bande”.

Totodată, președintele Turciei a anunțat că nu va pleca nicăieri și că este hotărât să rămână în țară alături de poporul său.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`