Cazul grupărilor care se ocupau cu traficul de persoane în județul Argeș: 38 de suspecți au fost reținuți

Cazul grupărilor care se ocupau cu traficul de persoane în județul Argeș: 38 de suspecți au fost reținuți
Foto: dcnews.ro

În urma audierilor care au avut loc după cele 40 de percheziții în localitatea argeșeană Berevoești, 38 de persoane au fost reținute, miercuri seara, potrivit Mediafax.

Suspecții sunt acuzați de trafic de persoane și trafic de minori.

Miercuri, pe raza localității Berevoești, anchetatorii au făcut 40 de percheziții. Aceștia bănuiesc că mai multe grupuri infracționale s-au constituit din anul 2008, recrutând 40 de persoane minore și majore, profitând de starea în care se aflau, persoane minore, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice, cu situaţii materiale precare, cu scopul de a le exploata.

"În unele cazuri, victimele era răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări şi autogări) sau chiar din propriile locuinţe şi ulterior transportate de către membrii grupurilor infracţionale la domiciliile lor, unde aceştia prin constrângere forţau victimele să efectueze zilnic diverse munci şi activităţi atât în gospodăriile suspecţilor cât şi în proximitatea localităţii, respectiv : să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localităţii şi să transporte masa lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecţilor care se deplasau cu acestea în zona de sud a României (în principal în jud. Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj) unde comercializau ilegal cantităţile de lemne sustrase", se arăta într-un comunicat de presă al DIICOT.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)