Audierile denunțătorilor în dosarul lui Oprescu, secretizate de judecătoarea Iosefina Pârvu de la Tribunalul București

Audierile denunțătorilor în dosarul lui Oprescu, secretizate de judecătoarea Iosefina Pârvu de la Tribunalul București
Foto:romaniatv.net

Judecătoarea Iosefina Pârvu de la Tribunalul București a dispus ca audierile denunțătorilor lui Sorin Oprescu să fie secretizate, informează Agerpres. Astfel, aceasta a fost de acord cu avocatul fostului edil, care a susținut că relatările jurnaliștilor din sala de judecată obstrucționează actul justiției.

Hotărârea a fost luată în contextul în care în presă au apărut informații potrivit cărora principalul denunțător al lui Sorin Oprescu, Bogdan Popa, fost șef al Administrației Cimitirelor și al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, a declarat în sala de judecată că a primit de la patronii unor firme 400.000 de euro pentru a le oferi contracte publice. Acesta a mai spus că i-a dat lui Oprescu aproximativ un milion de euro la locuința fostului edil din Ciolpani. (Detalii AICI)

Procurorii DNA susțin că, în perioada 2013-2015, un grup infracțional înființat în administrația locală a Bucureștiului, la care aderase și Sorin Oprescu, a pus la punct un sistem prin care operatorii economici care doreau să încheie contracte cu instituțiile publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Pe 5 septembrie 2015, amintește Agerpres, Sorin Oprescu a primit în locuința sa din Ciolpani 25.000 de euro de la Bogdan Popa, bani despre care DNA susține că ar proveni din fapte de corupție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)