Eveniment - 01 dec, 20:07
Trei români au fost arestaţi în apropierea Gării centrale din Roma, după ce au jefuit o turistă americană.
Cei trei au fost surprinşi în flagrant, când îi furau femeii 400 de euro şi 150 de dolari.
Metoda folosita de români era simplă: se deghizau în poliţişti şi îi „percheziţionau” pe turiştii cărora le furau bani şi bunuri de valoare.
Hoţii erau urmăriţi de mult timp de poliţia din Roma. Potrivit autorităţilor italiene, nu este exclusă posibilitatea ca infractorii să facă parte dintr-o grupare mai extinsă.