Țara europeană care face turism din „nugrybauti/vânătoarea de ciuperci” și atrage amatorii din întreaga lume

În Parcul Național Dzūkija din Lituania, să te pierzi printre pini în timp ce vânezi ciuperci este ceva atât de firesc încât s-a inventat un cuvânt special pentru asta: „nugrybauti”.

300 de soiuri estimate de ciuperci comestibile din Djūkija atrag micofili din întreaga lume

Ghidul Tom Baltušis, proprietarul companiei de turism Dzūkijos Uoga, explică pentru BBC: „În Lituania, avem un cuvânt specific pentru situația în care simți că te-ai rătăcit prin pădure în timp ce căutai ciuperci. Nugrybauti: pierdut în pădure în timp ce vânăm ciuperci.”

Pădurile din Parcul Național Djūkija din sudul Lituaniei sunt o atracție deosebită pentru turiștii din întreaga lume. La doar o oră de mers cu mașina de capitala Vilnius, parcul – cel mai mare din Lituania – este acoperit de păduri dese de pini, care ascund o regiune întinsă de mlaștini, mlaștini cu arin negru și mlaștini fumurii. Este un peisaj protejat care susține o abundență uimitoare și o varietate uriașă de ciuperci comestibile.

Căutarea hranei a fost mult timp o piatră de temelie a vieții locale aici, iar practica – cândva o necesitate, dar acum o distracție – a modelat obiceiurile de viață, bucătăria și economia regiunii de-a lungul secolelor.

Acum, cele 300 de soiuri estimate de ciuperci comestibile din Djūkija atrag micofili din întreaga lume în acest colț liniștit al țării baltice, alăturându-se localnicilor în căutarea unora dintre cele mai mari, mai rare și mai fine ciuperci din Europa, în mijlocul unor părți nesfârșite de pădure curată.

Paradisul natural al ciupercilor

Compoziția unică a solului din Djūkija a fost modelată cu mii de ani în urmă, când ghețarii din era glaciară au lăsat în urmă depozite vaste de nisip în regiune.

Condițiile de teren umed și bine drenat care au rezultat oferă mediul ideal pentru ca rețelele extinse de ciuperci (miceliu) să prospere în subteran, schimbând nutrienți cu milioanele de pini ai parcului într-un proces cunoscut sub numele de ectomicoriză.

„Este un paradis pentru ciuperci, dar acest sol nisipos, infertil, a făcut agricultura imposibilă aici”, explică Baltušis. „Putem cultiva doar o mână mică de culturi, așa că sursa primară de hrană și de venit a fost întotdeauna pădurea.

Timp de secole, familiile au vânat, au căutat fructe de pădure și au adunat ciuperci, care nu numai că le-au asigurat hrana necesară, ci le-au permis și să vândă produse obținute direct din pădure regiunilor învecinate”.

Comerț istoric cu ciuperci

Rămășițe ale comerțului în plină expansiune cu ciuperci din Djūkija rămân în sate izolate precum Zervynos, unde localnicii își procurau, uscau și vindeau cândva ciupercile din regiune pentru a fi trimise bucătarilor și elitelor sovietice din Vilnius, Varșovia și Sankt Petersburg.

Parcul Grūtas, situat la 40 km spre vest, este o expoziție a monumentelor din epoca URSS adunate de Viliumas Malinauskas, „milionarul ciupercilor” din Lituania, a cărui activitate de export a ciupercilor lui Dzūkija în restul Europei l-a făcut, pentru o perioadă în anii 1990, unul dintre cei mai bogați bărbați ai țării.

Grybautojas (vânătorii de ciuperci) de aici sunt printre cei mai pretențioși din Europa și urmăresc îndeaproape precipitațiile, umiditatea și chiar ciclul Lunii, despre care unii consideră că agită apele subterane și influențează reproducerea soiurilor lor preferate. Majoritatea culeg mai mult decât pot mânca, vânzând excesul călătorilor care trec.