Suspectul-cheie al atentatelor de la Paris, Salah Abdeslam, urmărește meciurile de la Euro 2016 la televizorul din celulă

Suspectul-cheie al atentatelor de la Paris, Salah Abdeslam, urmărește meciurile de la Euro 2016 la televizorul din celulă
foto: rt.com

O anchetă a cotidianului francez Journal du Dimanche dezvăluie care este viața suspectului în atentatele de la 13 Noiembrie din Paris în închisoare, arată lesoir.be.

Au trecut mai mult de două luni de când Salah-Abdeslam, suspectul cheie al atentatului de la Paris în care au murit 130 de persoane a fost transferat în penitenciarul de la Fleury-Mérogis, din suburbiile Parisului. Jurnaliștii de la Journal du Dimanche au putut însoți un parlamentar într-un tur al acestui peniternciar.

În timpul acestui tur al instituției în care este încarcerat Abdeslam, cotidianul a colectat mai multe informații cu privire la comportamentul său.

Dintr-un deținut aproape model la momentul sosirii, Salah Abdeslam a devenit puțin mai dificil în ultimele săptămâni.

La sosire, era politicos, acum, de abia vorbește, a mărturisit Mario Guzzo, gardianul celulelor centrale.

A fost consemnat și un prim incident, când administrația și-a dat seama că Abdeslam ar putea tranzacționa noaptea cu alți deținuți. Vecinii săi au fost transferați imediat, relatează JDD. De altfel, acesta s-a opus și unei percheziții corporale, iar tonul discuției dintre el și supervizorul său a fost unul destul de ridicat.

Abdeslam este filmat 24 de ore din 24 în celula sa, scopul fiind a-l împiedica pe acesta din a se sinucide. Prizonierul deja s-a plâns din cauza acestei supravegheri speciale.

În închisoare, Abdeslam își petrece zilele rugându-se sau citind Coranul. Acesta și gătește, de asemenea. Dar, mai presus de orice, suspectul își petrece diminețile în fața televizorului. S-a uitat puțin chiar și la meciurile de la Euro. Cu toate acestea, preferatele lui sunt emisiunile tip reality, se uită la emisiuni de ore întregi. Dimineața, se trezește în jurul orei 11, a povestit un supraveghetor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:17 - MAE a emis o avertizare de călătorie în Bulgaria. Țara vecină se confruntă cu coduri meteo de vânt puternic și ninsori
12:02 - SUA se confruntă cu cel mai mare atac cibernetic din istorie. Pe cine consideră americanii vinovați
11:47 - Sondaj de opinie, în ajunul alegerilor prezidențiale: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru intrarea în turul doi. Cei doi sunt cotați la 19%
11:34 - Cât a costat încoronarea regelui Charles al III-lea? Publicarea cifrelor a dus la critici privind sumele mult prea mari cheltuite
11:29 - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a ajuns la Cluj-Napoca / Judeţul Timiş se află sub avertizare cod portocaliu de vânt
11:17 - Zi decisivă pentru aderarea la Spațiul Schengen: Austria dă semne că va debloca aderarea deplină a Bulgariei şi României
10:50 - Aeronavele F-16 vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Anunțul Forțelor Aeriene Române
10:26 - Reacția NATO după ce Rusia a lansat în Ucraina o rachetă balistică: „Nu va schimba determinarea aliaţilor NATO de a sprijini Ucraina”
10:25 - Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan: „Nu o să se desființeze oficii poștale și nu o să fie dați oameni afară” / „Până în momentul de față nu sunt încântat de modul în care s-a reușit implementarea programului de investiții de la Poșta Română” (VIDEO)
09:56 - Prime cât trei salarii pentru angajații ANAF care aduc mai mulți bani la stat