Unde va ninge încontinuu, timp de 4 zile, în luna ianuarie, în România. Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza

Unde va ninge încontinuu, timp de 4 zile, în luna ianuarie, în România. Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza
Foto: Pixabay

În luna ianuarie, va ninge în Brașov timp de 4 zile fără oprire, potrivit meteorologilor Accuweather.

Se pare că săptămâna viitoare zilele însorite se duc, iar un strat de zăpadă mai gros își va face apariția în zona montană.

La mari altitudini, în zona montană, turiștii pasionați de sporturile de iarnă s-au putut bucura de zăpadă, însă nu s-a întâmplat același lucru și cu orașele de la munte.

Când va ninge în Brașov

În orașul Brașov, abia de săptămâna viitoare va începe să ningă. Meteorologii prognozează că timp de 4 zile va ninge încontinuu, iar temperaturile vor scădea din ce în ce mai mult, potrivit Cancan.

Aceasta este o veste bună pentru cei care locuiesc în Brașov și își doreau să aibă parte de zăpadă ori pentru cei care merg să viziteze orașul, pentru că se vor bucura de o priveliște de vis.

Pe 12 ianuarie, vor fi -2 grade Celsius pe timpul zilei, iar noaptea vor fi -8 grade. Va ninge toată ziua, iar stratul de zăpadă se va depune uniform.

Pe 13 ianuarie, vor fi -2 grade Celsius, iar noaptea va fi mult mai rece -10 grade Celsius.

Pe 14 ianuarie, vor fi -3 grade Celsius ziua și -10 grade noaptea.

Ziua de 15 ianuarie este ultima din perioada respectivă, în care va ninge. Vor fi -4 grade pe timpul nopții și 1 grad ziua.

În ce alte zile va mai ninge în Brașov

De asemenea, va mai ninge în luna ianuarie, în Brașov, timp de 2 zile, pe data de 20 și 21 ianuarie.

Atunci se vor înregistra tot temperaturi sub 0 grade, pe timpul nopții, în zilele respective, însă ziua va fi mai cald: 0 și 1 grad Celsius.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:21 - Când va fi sfințită Catedrala Neamului. Slujba va fi oficiată de Patriarhul Daniel și Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului
19:03 - Un alt adolescent din Tulcea și-a pus capăt zilelor. Mesajul tulburător pe care l-a lăsat
19:01 - Vlad Gheorghe: Iohannis este în afara mandatului și politic, și juridic. El e pe „împuternicire” / Conform legii, alegerile nu puteau să aibă loc mai târziu de trei luni de la 21 decembrie 2024 (VIDEO)
18:54 - Postările politice, reintroduse pe Instagram și Threads. De când se va implementa această regulă
18:49 - Motivul pentru care prețul locuințelor în România a explodat. Greii din industria de beton, amendați drastic de Consiliul Concurenței. Ce s-a descoperit
18:35 - 220.000 de găini sacrificate și aproape 6 milioane de ouă distruse, după depistarea unui focar de salmonella în Vaslui
18:21 - Dani Mocanu, condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare cu executare, într-un dosar ce implică infracțiuni grave. Manelistul trebuie să achite și o amendă penală de 150.000 de lei
18:15 - Nicușor Dan: Pe bună dreptate oamenii sunt îngrijorați că s-au anulat niște alegeri, nu există explicații și nu există garanții că ce s-a întâmplat în 24 noiembrie se poate repeta
18:12 - Ursula von der Leyen, „grav” bolnavă. Afecțiunea care o împiedică să-și îndeplinească sarcinile
18:03 - Fostul ministru de finanțe din Germania, atacat cu spumă pe scenă. Cum s-a întâmplat totul (VIDEO)