Tragedie în Neamț. Un bărbat a decedat după ce un incendiu i-a cuprins casa

Tragedie în Neamț. Un bărbat a decedat după ce un incendiu i-a cuprins casa
Sursă Foto: Facebook

Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din localitatea Cândești, a fost găsit mort de pompierii care au venit să stingă un incendiu care i-a cuprins locuința, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț.

Bărbatul a fost găsit decedat în casă

„Incendiul se manifesta mocnit, cu degajare de fum, la tavanul unei camere, existând posibilitatea propagării la întreaga locuinţă. În interiorul camerei a fost găsit un bărbat de 76 ani, fără semne vitale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa, conform observatornews.ro. 

La fața locului au intervenit cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean, pompieri miliari și pompieri voluntari din localitate.

 Autoritățile au deschis un dosar penal

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie și determinarea cauzei decesului. Poliția a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

În urma intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de efectul termic generat de un coș de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:21 - Când va fi sfințită Catedrala Neamului. Slujba va fi oficiată de Patriarhul Daniel și Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului
19:03 - Un alt adolescent din Tulcea și-a pus capăt zilelor. Mesajul tulburător pe care l-a lăsat
19:01 - Vlad Gheorghe: Iohannis este în afara mandatului și politic, și juridic. El e pe „împuternicire” / Conform legii, alegerile nu puteau să aibă loc mai târziu de trei luni de la 21 decembrie 2024 (VIDEO)
18:54 - Postările politice, reintroduse pe Instagram și Threads. De când se va implementa această regulă
18:49 - Motivul pentru care prețul locuințelor în România a explodat. Greii din industria de beton, amendați drastic de Consiliul Concurenței. Ce s-a descoperit
18:35 - 220.000 de găini sacrificate și aproape 6 milioane de ouă distruse, după depistarea unui focar de salmonella în Vaslui
18:21 - Dani Mocanu, condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare cu executare, într-un dosar ce implică infracțiuni grave. Manelistul trebuie să achite și o amendă penală de 150.000 de lei
18:15 - Nicușor Dan: Pe bună dreptate oamenii sunt îngrijorați că s-au anulat niște alegeri, nu există explicații și nu există garanții că ce s-a întâmplat în 24 noiembrie se poate repeta
18:12 - Ursula von der Leyen, „grav” bolnavă. Afecțiunea care o împiedică să-și îndeplinească sarcinile
18:03 - Fostul ministru de finanțe din Germania, atacat cu spumă pe scenă. Cum s-a întâmplat totul (VIDEO)