Un bărbat din Dolj a ajuns la spital, după ce a apreciat fotografiile unei femei măritate. Ce s-a întâmplat, de fapt

Un bărbat din Dolj a ajuns la spital, după ce a apreciat fotografiile unei femei măritate. Ce s-a întâmplat, de fapt
Sursa Foto: Hepta

Aprecierile de pe rețelele de socializare, motiv de ceartă pentru doi bărbați din Dolj. După ce a dat „like” fotografiilor unei femei măritate, un bărbat a fost înjunghiat de soțul acesteia. Victima a ajuns la spital după incidentul nefericit.

Soţul femeii, mânat de gelozie, a atacat cu bestialitate victima, în trafic. După ce polițiștii au intervenit la fața locului, trei persoane au fost arestate, potrivit Știrile ProTv.

Soțul gelos a apelat la ajutorul unor amici pentru a-și găsi „rivalul”

Agresorul, în vârstă de 25 de ani, nu a putut suporta faptul că fotografiile soţiei sunt apreciate de un bărbat necunoscut. Gelos fiind, a plecat împreună cu doi amici, să îl caute pe cel care îi dăduse „like” la fotografii partenerei sale.

Însă, ajunși într-o comună din Dolj, cei trei au provocat un accident rutier, iar circulaţia în zonă a fost blocată. Printre cei opriţi în trafic se număra şi victima, un bărbat de 37 de ani. Când l-au văzut, agresorii au început un atac asupra lui, iar soțul gelos l-a înjunghiat în zona pieptului. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale poliţiei şi jandarmeriei, iar cei trei agresori au fost arestați.

Soțul gelos este anchetat pentru tentativă de omor

Între timp, victima a ajuns la spitalul din Craiova, unde medicii au constatat că i-a fost pusă viaţa în pericol.

Agresorii sunt acuzaţi de tulburarea ordinii publice, iar soţul gelos este anchetat şi pentru tentativă de omor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:46 - Românii, nevoiți să caute metode de a-și suplimenta venitul din cauza noilor măsuri fiscale. Ce soluție au găsit
21:40 - Avocata lui Georgescu, despre anularea alegerilor: 9 milioane de români au fost declarați practic lipsiți de discernământ. Iohannis ocupă ilegal funcția. Guvernul e ilegitim, așa că orice act al său e nul de drept și infracțiune (VIDEO)
21:26 - S-a înregistrat cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători în România. Câte grade au fost la Sibiu după miezul nopții
21:19 - Diana Buzoianu (USR): Alegerile în luna mai, de fapt, ne arată că au fost împinse în funcție de calendarul politic al PSD și PNL. Democrația din România este una care se clatină (VIDEO)
21:09 - Țara care și-a bătut propriul record pentru executarea celor mai multe femei într-un an. Cifrele sunt îngrijorătoare
21:08 - Dâmbovița: Cine era biciclistul care a murit după ce un șofer băut a dat cu mașina peste el
20:51 - România va vinde Germaniei gaze din exploatările din Marea Neagră. Burduja: Proiectul va aduce 20 de miliarde de euro la buget. Suntem bucuroși să contribuim la proiectul european de eliminare a dependenței de gazele rusești (VIDEO)
20:49 - Traseul din România unde siguranța pasagerilor din trenuri depinde de rezistența unui buștean. „O minune a făcut să nu avem accidente serioase”
20:49 - Elena Lasconi, după ce coaliția a stabilit calendarul alegerilor prezidenţiale: „De ce 4 mai? Cum au calculat această dată? De ce așa târziu? Românii așteaptă altceva după 35 de ani”
20:48 - Aterizare de urgență în Timișoara. Zgomotul care l-a determinat pe pilot să nu continue traseul