Președintele Cehiei, Milos Zeman, s-a pronunțat pentru organizarea unui referendum privitor la apartenența tării pe care o conduce la Uniunea Europeană și la NATO. Însă, printre atribuțiile președintelui nu se află și dreptul de a convoca referendumuri, pentru acest lucru fiind necesară aprobarea Parlamentului.
Milos Zeman a mărturisit că personal ar susține rămânerea Republicii Cehe în ambele structuri. ''Nu sunt de acord cu cei care susțin părăsirea Uniunii Europene, dar voi face totul pentru ca ei să aibă un referendum și să se poată exprima. Același lucru este valabil și pentru o ieșire din NATO'' a afirmat acesta conform Agerpres.
Deși în numeroase țări europene s-a cerut referendum pentru ieșirea din Uniunea Europeană, acesta este primul oficial aflat la putere într-un stat membru UE care face o asemenea solicitare.