Ce se întâmplă din 1 aprilie, când expiră plafonarea facturilor la energie. Burduja: Sub nicio formă nu discutăm de explozia facturilor sau de niște creșteri care să nu poată fi susținute. Românii vulnerabili vor fi protejați prin subvenții ale statului (VIDEO)

Ce se întâmplă din 1 aprilie, când expiră plafonarea facturilor la energie. Burduja: Sub nicio formă nu discutăm de explozia facturilor sau de niște creșteri care să nu poată fi susținute. Românii vulnerabili vor fi protejați prin subvenții ale statului (VIDEO)
Sursa Foto: Facebook/ Sebastian Burduja

Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei, a dat asigurări luni, pentru B1 TV, că și după data de 1 aprilie, când expiră actuala formulă de plafonare-compensare a facturilor la energie, cel puțin românii vulnerabili vor fi ajutați de stat cu subvenții, astfel încât să poată achita aceste costuri.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Dan Gabor pe B1 TV.

Burduja: Coaliția și-a asumat o liberalizare etapizată a prețurilor la energie, ceea ce nu exclude varianta prelungirii acestei plafonări

Plafonarea facturilor „e în vigoare până la 1 aprilie. În programul de guvernare, coaliția și-a asumat o liberalizare etapizată, ceea ce nu exclude varianta prelungirii acestei plafonări cu o perioadă și după 1 aprilie. Asta vom stabili până la finele lui ianuarie, în funcție de evoluția prețurilor, de evoluțiile regionale, situația cu tranzitul gazului rusesc prin Ucraina, care se pare că de la 1 ianuarie nu va mai fi permisă. Deci sunt tot felul de variabile în piața de energie care nu sunt sub controlul României. Noi putem să-i protejăm pe români.

Dacă se va impune o perioadă să continuăm aceste măsuri, oricum, indiferent de scenariu și de etapizare, românii vulnerabili vor fi protejați. Ei vor primi o subvenție de la stat – și găsiți acest lucru și în programul de guvernare trecut prin Parlament – astfel încât niciun român să nu coboare sub pragul de sărăcie după plata facturilor la utilități”, a declarat Sebastian Burduja.

Răspunsurile lui Burduja, întrebat despre creșterea prețurilor la energie

Întrebat dacă ne-am putea trezi cu facturi duble după 1 aprilie, ministrul a răspuns: „Pentru românii care au un consum de peste 300 kilowatt-oră pe lună, cazul multor români din mediul urban, facturile ar scădea cu 20-30% pe prețurile pe care le vedem azi pe site-ul ANRE și să-și aleagă cea mai bună ofertă. Chiar îi încurajez să facă astfel că, mergând la un furnizor cu o ofertă competitivă, asta pune presiune ce ceilalți competitori să scadă prețurile. Ei au o marjă maximă reglementată și în interiorul ei au un oarecare loc de manevră. Deci puterea e și la noi, la consumatori”.

„Unde ar putea să existe creșteri e la acel prag de 0,68 lei pe kilowatt-oră, deci la gospodăriile cu un consum mic, de sub 100 de kilowatt-oră, unde sunt mai multe cazuri. Sunt foarte multe apartamente sau case goale. Undeva la 4 milioane de gospodării se încadrează la acest prag de sub 100 de kilowatt-oră. Dacă aceste apartamente, case aparțin unor români cu venituri mari, probabil nu e o idee înțeleaptă să beneficieze de aceleași subvenții cum beneficiază o familie care face economii, poate are 3 copii… Deci pentru acei români vulnerabili statul va veni cu un sprijin, astfel încât facturile să nu crească”, a continuat ministrul.

Sebastian Burduja a mai spus că sunt în piață variante de prețuri decente și pentru cei cu consum sub 100 de kilowatt-oră, astfel încât aceștia ar urma să plătească în plus 10-12 lei, nu mai mult, pe lună: „Deci sub nicio formă nu discutăm de explozia facturilor sau de niște creșteri care să nu poată fi susținute. Deci românii vulnerabili vor fi protejați prin subvenții ale statului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină