Primele audieri publice în cazul în care România a fost reclamată la CEDO pentru acuzaţii legate de existenţa unor închisori secrete ale CIA au avut loc miercuri la Strasburg. Statul român a fost reclamat de Abd al-Rahim al-Nashiri,un fost membru al organizaţiei Al Qaeda, care susţine că a fost închis şi torturat timp de trei ani la Bucureşti.
Pe de o parte,reprezentanta Guvernului României susține că nu există dovezi care să ateste faptul că autoritățile române au permis funcționarea unui loc de detenție secretă. (Detalii AICI) În schimb,avocata lui Abd al-Rahim al-Nashiri, Amrit Sing, a susținut că nu există nicio îndoială că România a participat la programul privind închisorile secrete ale CIA și că cel pe care îl reprezintă a fost deținut și torturat într-un astfel de loc.
„La București, în 2004, a fost supus la tot felul de tratamente abuzive, (…) a fost legat la ochi, expus la zgomot continuu, expus la lumină foarte puternică, a purtat lanțuri la picioare. În prima lună de detenție, la Bucuresti a fost privat de somn, forțat să stea în poziții traumatizante. Tratamentul la care a fost supus l-a făcut să aibă o stare de anxietate permanentă. Tortura este o marcă a programului de detenție secret al CIA. A fost torturat în România, dar și după ce a fost mutat de acolo”, a susținut avocata în fața judecătorilor de la CEDO, potrivit înregistrării publicate pe site-ulechr.coe.int.
”Dincolo de orice îndoială, România participat la programul privind închisorile secrete ale CIA în perioada 2003-2005. Al Nashiri a fost deținut în secret în această închisoare. (…) Cu excepția unei închisori din Afganistan (Black Site), cea din România a funcționat cel mai mult și a avut mai mulți deținuți decât orice altă închisoare Black Site a CIA”, a mai spus Amrit Sing.
Procesul închisorilor secrete, la CEDO: Poziţia avocatei membrului Al-Qaeda ce a reclamat ţara noastră
#DIRECT_ONE_hydd60#
Apărătoarea lui Abd al-Rahim al-Nashiri a mai suținut că autoritățile române cunoșteau natura operațiunilor secrete ale CIA și că au acoperit aceste activități. De asemenea, Amrit Sing a spus că CIA a oferit subvenții în valoare de milioane de dolari țării noastre pentru găzduirea închisorii secrete.
”Unul dintre experți susține că e clar că autoritățile române cunoșteau obiectul și natura acestor operațiuni secrete ale CIA. Curtea arată că autoritățile române au permis CIA să construiască această închisoare. Autoritățile române au acoperit aceste operațiuni. CIA a dat milioane de dolari ca subvenții pentru găzduirea acestei închisori. Transferul lui Al Nashiri din România a fost făcut cu aprobarea guvernului. Acest transfer a fost fară îndoială imputabil statului român”, a susșinut avocata.
„Reclamantul este deținut acum la Guantanamo Bay nu poate să vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat în România. Autoritățile nu au făcut o anchetă efectivă, în contextul în care știm din 2005, cel puțin, că România găzduiește o închisoare secretă. (…) Acest lucru are implicații foarte importante pentru Al Nashiri care este încă în detenție și este expus riscului unui proces inechitabil în fața unei comisii militare și pedepsei capitale. Jurisprudența arată foarte clar că în cazul acestui transfer de pe teritoriul român, România are obligația de a folosi toate mijloacele pentru a exclude posibilitatea ca el să fie expus acestor riscuri. Acest lucru are, în egală măsură, implicații, în România, asupra statului de drept”, a mai spus avocata lui Abd al-Rahim al-Nashiri.
Procesul închisorilor secrete, la CEDO: "CIA a dat României milioane de dolari ca subvenții. Autoritățile române cunoșteau natura operațiunilor!" Poziţia avocatei membrului Al-Qaeda ce a reclamat ţara noastră