S-a format noul Guvern, după săptămâni întregi de negocieri. Marcel Ciolacu rămâne în fruntea Executivului, iar luni au fost depuse jurămintele politicienilor.
În timpul depunerii jurămintelor, unii miniștrii au uitat să pună mână pe Biblie, alții au încurcat niște termeni, conform observatornews.
Cei care au uitat să pună mâna pe Biblie sunt Radu Marinescu, ministrul Justiţiei şi Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a încurcat termenii, în loc de „prăbușire” a spus „propășire”.
„Jur să îmi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru prăbuşirea. propă. propăşirea spirituală şi materială a poporului român”, a spus Alexandru Rafila.
Guvernul lui Marcel Ciolacu a depus, luni seară, jurămintele, fiind ultima etapă înainte de intrarea în noul mandat. Președintele Klaus Iohannis a transmis că provocările sunt construcția bugetului pentru 2025 și organizarea alegerilor prezidențiale.
Noul Guvern are atât nume noi, cât și foști miniștrii. Printre obiectivele Executivului sunt menținerea cotei unice, creșterea contribuției la pilonul II și reforma statului. Nici ordonanța trenuleț nu trece neobservată, care trebuie aprobată până în 30 decembrie și cuprinde eliminarea voucherelor de vacanță, înghețarea salariilor bugetarilor și amânarea indexării pensiilor.