Președinta USR, Elena Lasconi, a afirmat după investirea noului Guvern că „România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri”.
„I-am spus asta lui Klaus Iohannis uitându-mă în ochii lui, i-am spus asta lui Marcel Ciolacu, față în față. Las și aici scris, după ce Guvernul Ciolacu 2, schimbat doar pe ici-colo, cât să nu se schimbe nimic, a fost validat în Parlament”, a spus președinta USR pe pagina sa de Facebook.
„România nu se poate schimba în bine cu aceiași oameni la butoane, care fac aceleași lucruri. Pur și simplu, nu merge așa!
Cetățenii au spus prin vot că nu-i mai vor tot pe ei. Au combinat cum au putut ca să nu-și piardă influența! Iohannis a mai făcut un joc bun pentru el, nociv pentru România. La anul, mai avem o șansă, la alegerile prezidențiale, să le arătăm ca nu sunt veșnici! O șansă uriașă, istorică, pe care nu putem să o pierdem.”, a scris Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook.
„La finalul acestei zile foarte lungi, România are un Guvern funcțional. Este un semnal esențial de stabilitate pe care îl transmite mediului privat românesc și investitorilor străini. Am văzut deja primele efecte pozitive ale votului de azi din Parlament, dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă și sunt ferm convins că în zilele următoare scăderea o să continue. Acest guvern are un mandat dificil, însă am încredere în toți membrii acestei echipe, fiindcă sunt oameni cu mare experiență și cu expertiză profesională solidă”, a declarat Marcel Ciolacu.
„Știm ce avem de făcut și mai ales știm ce greșeli nu mai trebuie să repetăm. Este extrem de important că, prin instalarea noului Guvern, închidem orice spațiu de instabilitate după o lună marcată de multă tensiune. Acum românii merită să aibă sărbători de iarnă liniștite și, de aceea, le transmit tuturor cetățenilor țării un Crăciun fericit alături de cei dragi!”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.