Un tânăr român care lucrează la o fermă în Germania și spune că muncește 310 ore pe lună a dezvăluit pe TikTok salariul pe care îl câștigă după șapte ani de muncă, notează observatornews.ro.
Românul, care lucrează într-o fermă în Germania, spune că în principal manevrează tractorul, dar se ocupă și de alte activități necesare în fermă.
Tânărul a dezvăluit că lucrează acolo de când a ajuns în Germania, acum șapte ani, și că ferma era una mare, cu numeroase animale. Mai mult, acesta a ținut să împărtășească pe TikTok câți bani câștigă pe oră, dar și numărul de ore lucrate pe lună.
„Lucrez la o firmă foarte mare de animale, peste 800 de vaci, în mare parte pe tractor, dar și alte lucruri care se fac într-o fermă. Sunt la același loc de muncă, nu l-am schimbat niciodată. Vreau să vă mai precizez că salariul diferă în funcție de câte ore ai într-o lună. Luna asta poți să ai ore mai puține, luna viitoare mai multe. Eu salariul exact nu pot să vi-l spun pentru că astea sunt regulile și nu am voie, dar pot să vă spun că pe oră între 15 și 20 de euro”, a spus românul.
@catalingaton♬ sunet original – Cătălin Gaton
„Este mult de muncă, eu am avut luni și cu 300 de ore și cu 250 de ore și cu 280 de ore și chiar cu 310 ore, depinde de fiecare lună. Ce vreau să vă mai spun este că la ferma de animale nu ai niciodată liber, nu ai sâmbăta și duminica”, a ținut să mai precizeze tânărul.
Ca atare, acesta ar câștiga între 3750 și 5000 de euro în lunile cu 250 de ore de muncă, iar între 4650 și 6200 de euro în lunile în care muncește 310 ore.
Informațiile oferite de tânărul român au atras imediat atenția internauților, care au lăsat comentarii la postarea sa. Mulți dintre cei care au reacționat sunt de părere că numărul de ore lucrate este prea mare și că ceea ce spune nu pare realist, în timp ce alții sunt de acord cu el și îl susțin.
„Dacă era așa mergeam toți acolo, nu ne căutam altceva de lucru”
„Nu trebuie să fac nicio socoteală la așa muncă încasezi peste 4000 euro”
„Poți să iei și 10.000 ,dar dacă nu ai liber, poți să stai liniștit în România”
„Nu iau eu ca electrician 20 de euro pe oră”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților.