Cozi uriașe la punctul de frontieră Nădlac II. Peste 50.000 de persoane au intrat în România în ultimele 24 de ore

Cozi uriașe la punctul de frontieră Nădlac II. Peste 50.000 de persoane au intrat în România în ultimele 24 de ore
Sursa foto: Captură Video

Sun cozi uriașe vineri, la punctul de frontieră Nădlac II, după ce numărul persoanelor care au intrat în ţară în ultimele 24 de ore a crescut de şapte ori faţă de o zi obişnuită, ajungând la 50.000 de persoane.

Șoferii sun nevoiți să aştepte până la 50 de minute în coloanele formate pe autostradă. La Nădlac I se aştepta o oră şi erau deschise două artere de intrare, în timp ce la Turnu şi Vărşand nu era aglomeraţie.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Arad, prin punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului au fost verificate, pe sensul de intrare în ţară, peste 57.000 de persoane, dintre care 50.000 doar la Nădlac II.

„Reamintim faptul că, de la 1 ianuarie 2025, controalele la frontierele terestre vor fi eliminate. Astfel, persoanele vor putea călători către sau dinspre alte ţări din Spaţiul Schengen fără a fi nevoite să se oprească pentru verificarea documentelor de călătorie la poliţia de frontieră. Acest lucru se va aplica tuturor persoanelor, indiferent de cetăţenie şi pentru toate categoriile de mijloace de transport, inclusiv autoturisme, autocare, microbuze, camioane, ambarcaţiuni sau trenuri. Totuşi, poliţiştii de frontieră vor continua să fie prezenţi în zona de competenţă, în special în zona de frontieră şi vor continua să efectueze controale poliţieneşti aleatorii şi inopinate, împreună cu alte autorităţi, cum ar fi Poliţia, Jandarmeria sau Imigrările, ori alte structuri competente, pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere”, a declarat, pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.

Autorităţile le recomandă celor care vin în ţară să consulte aplicaţia Trafic Online, de pe www.politiadefrontiera.ro, unde pot vedea care sunt timpii de aşteptare la frontieră, iar astfel pot alege punctele de trecere care nu sunt aglomerate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:13 - Furtul cadourilor de Crăciun, de la film la realitate. Juniorii unei echipe de fotbal au rămas fără daruri, după ce sediul a fost jefuit
23:57 - Parchetul General a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă a agresat-o verbal pe o jurnalistă la Parlament
23:44 - Bătrân din Arad prins în flagrant când ridica un colet cu canabis. Bărbatul de 70 de ani îl primise de la o rudă
23:31 - Armata SUA l-a ucis pe Abu Yusif, lider al Statului Islamic. Se afla într-o zonă controlată anterior de regimul Bashar al Assad și forțele ruse
23:15 - Regiunile din România în care riscul de sărăcie este al doilea cel mai mare din UE. Locuitorii se confruntă cu lipsuri majore
23:05 - Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun și Anul Nou. Ce le-a transmis românilor (VIDEO)
22:37 - Elena Lasconi: Părerea mea este că ei încearcă să mintă românii până la prezidențiale și după să înceapă măsuri de austeritate foarte mari / În principiu USR va vota guvernul pro-european, dar haideți să vedem cine sunt premierul și miniștrii
22:36 - Malaezia va relua căutările aeronavei dispărute misterios în urmă cu 10 ani. Ce recompensă promite companiei care va găsi epava
22:22 - Virgil Guran (PNL): Refuz să cred că cineva de la noi ar fi mers pe o idee de genul acesta, să folosească bani pentru a-l promova pe Georgescu (VIDEO)
22:12 - Alexandru Dimitriu: PSD, PNL, UDMR, minoritățile voiau să discute cât mai repede partea de ministere, cine are, ce are, or nu poți să pleci la drum fără să știi cât de bolnav este „pacientul” (VIDEO)