Președintele în funcție Joe Biden va efectua o vizită în Italia în luna ianuarie, unde se va întâlni separat cu şefa guvernului Giorgia Meloni şi cu Papa Francisc, a anunţat joi Casa Albă.
Călătoria în Italia s-ar putea să fie ultima în străinătate efectuată de președintele american, înainte de transferul puterii cu Donald Trump. Vizita are loc cu doar câteva zile înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă, pe 20 ianuarie, ceea ce ar putea marca o schimbare în diplomația americană, conform tvrinfo.ro.
Vizita este programată între 9 și 12 ianuarie, iar președintele american „se va întâlni cu Papa pentru a discuta despre eforturile de promovare a păcii în lume”, a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
Joe Biden a vorbit joi la telefon cu suveranul pontif şi i-a mulţumit pentru „angajamentul său continuu de a alina suferinţa lumii”, conform preşedinţiei americane.
Preşedintele democrat „se va întâlni şi cu liderii italieni pentru a evidenţia puterea relaţiei dintre Statele Unite şi Italia, îi va mulţumi premierului Meloni pentru leadershipul său puternic în timpul G7” în ţară în iunie, a adăugat comunicatul. De asemenea, Joe Biden se va întrevedea și cu omologul său italian, Sergio Mattarella.
După victoria lui Donald Trump, care a fost al 45-lea și va fi al 47-lea președinte, şefa guvernului italian şi lideră a partidului de extremă dreapta Fratelli d’Italia, a lăudat relațiile dintre Italia şi Statele Unite, felicitându-l pe „preşedintele ales” Donald Trump pe reţeaua socială X.