Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat pentru Antena3 că situația este în acest moment sub control.
Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost deplasate în zona Spitalului Marie Curie din București, în eventualitatea că ceva deosebit de grav s-ar putea întâmpla.
Un medic de gardă a sunat la 112 și a anunțat că este miros de fum în spital. Nu sunt victime și nici alte probleme, potrivit șefului DSU.
Ziua de joi a început cu un incendiu care s-a produs la Spitalul Colentina din București. La fața locului au fost trimise zece autospeciale de stingere și cinci ambulanțe SMURD.
Conform ISU București – Ilfov, incendiul s-a produs la subsolul unei clădiri, la un boiler electric, unde se află secția de Neurologie.