IDR și ANR au organizat Conferința academică ”Spectrul extremismului în România. Ce învățăm din istorie?”

IDR și ANR au organizat Conferința academică ”Spectrul extremismului în România. Ce învățăm din istorie?”

Institutul Diplomatic Român și Agenția Națională pentru Romi au organizat, ieri, 18 decembrie, Conferința academică „Spectrul extremismului în România. Ce învățăm din istorie?” cu scopul de a populariza perspective riguros documentate referitoare la Holocaustul din România, în contextul recrudescenței discursului urii îndreptat împotriva minorităților romă și evreiască.

Prezentările academice susținute au fost legate de deportarea romilor în Transnistria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – tragedie care a marcat până astăzi mentalitatea colectivă a minorității rome.

„Ziua de 18 decembrie a fost declarată de Organizația Națiunilor Unite drept Ziua Internațională a Migrației. România este o țară puternic afectată de fenomenul migrației, având în vedere că peste 4 milioane de români au plecat peste granițe în ultimii ani. De asemenea, comunitățile de romi și evrei din România au rezultat din valuri migratorii. Din păcate, mulți dintre concetățenii noștri diferiți etnic sau religios sunt percepuți ca fiind „diferiți” în mod negativ, stigmatizați. Avem datoria, învățând din lecțiile istoriei, să construim o societate incluzivă, care să promoveze respectul pentru drepturile fundamentale ale omului, indiferent de gen, etnie, religie sau orientare sexuală. Vă invit să comunicăm aceste teme mai departe și să depășim diviziunile și diferențele din societate”, a declarat Liliana Popescu-Bîrlan, director general al Institutului Diplomatic Român.

„Romii din România sunt subiect al rasismului nu de acum, când avem o polarizare în rândul societății, ci de-a lungul istoriei. Genul acesta de dezbateri le organizăm de multă vreme, însă fără prea mult interes în mass-media mainstream. O bună parte a populației achiesează la ideile legionarilor, comemorează criminalii de război ori îi glorifică, în ciuda legislației existente care sancționează astfel de fapte penale și în ciuda pașilor pe care îi facem în direcția educației pentru studiul Holocaustului, a strategiilor ori instituțiilor specializate. Acest tip de manifestare a intoleranței în societate nu poate fi combătut decât ferm și frontal. Perspectiva pentru societatea noastră este una în care, paradoxal, 76-80% dintre cetățeni sunt de acord cu apartenența la NATO, însă 41% dintre tinerii cu vârste între 18-35 de ani afirmă că ar fi de acord cu un sistem totalitar și acestea sunt provocările cărora trebuie să le facem față, în prezent”, a declarat Iulian Paraschiv, președinte al Agenției Naționale pentru Romi.

Dr. Viorel Achim, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, a subliniat, în prezentarea pe care a susținut-o, contextul ideologic în care au avut loc acțiunile împotriva romilor din cadrul guvernării antonesciene.

Dr. Marius Cazan, cercetător științific, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel”, a prezentat elemente specifice legate de modul în care s-a făcut deportarea, caracterul arbitrar al discriminării și faptul că se poate extinde către diverse categorii sociale.

Dr. Codrin Tăut, cercetător, Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului și a Atrocităților în Masă, a scos în evidență faptul că atrocitățile la care s-a ajuns în Al Doilea Război Mondial reprezintă un rezultat al mai multor etape preliminare. În acest sens, este foarte importantă identificarea similarităților semnalelor din prezent cu evenimentele istorice și acțiunea fermă și rapidă, astfel încât atrocitățile să fie oprite înainte de a debuta efectiv.

Nu în ultimul rând, drd. Nicolae Furtună, membru al Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, a prezentat o perspectivă sociologică asupra acelor vremuri punând accent pe politicile prin care se încerca o purificare etnică, pe bazele eugeniei.

Toate intervențiile din cadrul conferinței au adus în atenție circumstanțele și factorii care au contribuit la dezvoltarea extremismului în România, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și modul în care minoritatea romă, alături de cea evreiască, au fost ținta politicilor rasiale, de exterminare, ale regimului Antonescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:41 - George Simion: AUR are abilitatea, capacitatea, voința și știința de a prelua guveranarea în România. Propunerea de premier este Petrișor Peiu (VIDEO)
17:40 - Albirea dentară cu laser la DENT ESTET – beneficii, tehnologie, recomandări
17:36 - O imagine Google Street View a ajutat poliția să rezolve ancheta unei crime
17:21 - Iulian Fota: Nu rușii au împins România pe marginea prăpastiei, ci lipsa de onoare și de dedicație la nivelul clasei politice / Condițiile USR parcă sunt făcute special ca să omoare negocierile / Liberalii, singurii care rămân pe baricade (VIDEO)
17:14 - Orașul în care va ninge aproape o lună întreagă. Ninsoarea va începe pe 1 ianuarie
17:09 - Fostul deputat și candidat la președinție, Nati Meir, a fost prins în Rhodos și va fi predat justiției din România: Are de ispăşit 11 ani de închisoare cu executare
16:55 - Nicușor Dan: E esențial să lămurim chestiunea anulării alegerilor. Altfel, nu facem decât să creștem și mai mult neîncrederea în instituțiile statului (VIDEO)
16:49 - Garanțiile europene de securitate vor fi insuficiente pentru Ucraina, spune Zelenski. El a anunțat și țara sa nu va mai permite gazului rusesc să ajungă în Europa
16:44 - Nicușor Dan: E important să fie un Guvern majoritar / Peste tot în lume negocierile între multe partide sunt o chestiune de durată. Reacția PSD a fost ușor emoțională / Cine tensionează și mai mult societatea are de pierdut (VIDEO)
16:35 - Nicușor Dan, după retragerea PSD de la negocieri: Sunt surprins, dar sunt optimist că dialogul va reîncepe. Cred că oamenii vor înțelege că e nevoie de niște măsuri nepopulare și vor aprecia pe cei care vor dori să își asume guvernarea (VIDEO)