Niciun serviciu nu poate să spioneze proprii politicieni, a explicat președintele Klaus Iohannis, miercuri, în cadrul unor declarații de presă la Bruxelles, în care a abordat problema ingerințelor ruse de la alegerile prezidențiale din România.
Întrebat de reporteri despre informările de acum doi ani cu privire la riscul unor astfel de acțiuni rusești, Klaus Iohannis a explicat: „Da, este adevărat, nu numai SIE, și în Consiliul European noi discutăm de ani de zile aceste chestiuni, deci nu este ceva ce am aflat alaltăieri, dar de la a ști că există acest pericol până la a găsi concret ce s-a întâmplat este cale lungă și trebuie să înțelegem că nimeni dintre cei care ne atacă nu o face într-un mod transparent”.
„Se ascund perfect în cyberspace, este aproape imposibil de găsit legătura și firul, se folosesc de servere din toată lumea, se folosesc de servere care sunt conectate la alte servere, la alte servere, deci să nu își imagineze cineva că aceste atacuri se fac cu semnătură «Cu dragoste, din partea Estului». Nu! Sunt foarte, foarte greu de documentat”, a adăugat șeful statului.
„În cazul unor alegeri, OK, noi am creat entități specifice și în CSAT care se ocupă exact de așa ceva și toată lumea este conștientă că problema există, dar de la a cunoaște că există problema până la a o preveni și până a remedia este de multe ori foarte complicat. Pentru că nu poate nimeni, nici CSAT, niciun serviciu, nu poate să înceapă să spioneze proprii politicieni. Am ajunge înapoi unde am fost înainte de `89. Fiecare are libertatea, dacă vrea, să candideze, să își facă campanie, să spună oamenilor ce vrea, așa e în politică. în campanie, dacă nu încalcă legea. Se pare că au fost și încălcări ale legii în zona de antisemitism, de propagandă legionară, care poate ar fi trebuit să fie urmărite mai îndeaproape”, a continuat Președintele României.
„Probabil data viitoare așa se întâmplă, dar atenție, acesta este un lucru foarte, foarte serios și vreau să îl tratăm așa cum este. Serviciile secrete nu au voie să urmărească politicieni în intern, pur și simplu, că am ajunge imediat înapoi la vechea Securitate. Așa ceva este inacceptabil! De aceea, este cu atât mai complicat să urmărești aceste ingerințe. Plus, nu își permite nimeni paușal să condamne campanii electorale că e posibil să fi intervenit x și y, trebuie verificat, trebuie văzut și pe urmă, sigur, trebuie luate măsurile care se impun”, a mai declarat Klaus Iohannis.