Grupul parlamentar al minorităților naționale s-a consacrat prin faptul că aproape de fiecare dată s-a lipit de coaliția aflată la Putere. Cetățenii tuturor minorităților naționale trebuie reprezentați în Parlament, nu e niciun dubiu, dar e de așteptat ca deputații lor să fie mai preocupați de problemele acestora decât de a ajuta partidele la guvernare, notează Ziua News într-un articol.
„Mandatele de deputați ale minorităților naționale sunt în realitate sinecuri acordate în numele unei diversități scriptice. În afară de maghiari, care de altfel fac opinie separată, ei intrând în Parlament prin forțe proprii, și de romi, care numără peste 500.000 de cetățeni în cadrul etniei, alte minorități reprezentate numără între 10 și 50 de mii de membri (ucrainieni, germani, ruși-lipoveni, tătari și sârbi), iar restul sub 10.000, iar în cazul rutenilor și albanezilor, sub 1.000. Si deși toate aceste mandate sunt la fel de importante, deciziile le ia, dintotdeauna, un triumvirat din care fac parte reprezentantul germanilor, cel al evreilor și cel al armenilor”, se arată în articolul de pe Ziua News.
Între grupul minorităților naționale și Guvern pare să existe un soi de înțelegere prin care se ajută reciproc. Grupul sprijină Guvernul în Parlament și, la schimb, Guvernul acordă acestui grup subvenții generoase de la stat. Numai în 2024 au fost acordate de la bugetul statului 270 milioane de lei (54 milioane de euro) pentru asociațiile minorităților naționale reprezentate în Parlament. Sumele variază între 4,3 milioane de lei (Asociația Italienilor) și 58,4 milioane de lei (UDMR).
„Desigur, nu pune nimeni la îndoială necesitatea ca cetățenii tuturor minorităților naționale să fie reprezentați în Parlament. Dar e de așteptat ca deputații acestora să fie preocupați într-o mai mare măsură de problemele specifice ale conaționalilor lor, și mai puțin de sprijinul necondiționat acordat partidelor de guvernământ”, mai notează Ziua News.