Incident bizar în SUA: Un vânător a murit după ce un urs împușcat într-un copac a căzut peste el

Incident bizar în SUA: Un vânător a murit după ce un urs împușcat într-un copac a căzut peste el
Sursa foto simbol: Pixabay

Un american în vârstă de 58 de ani a murit în timpul unei partide de vânătoare, după ce un urs aflat într-un copac, împușcat de unul dintre partenerii săi, a căzut peste el, informează The Guardian.

Vânător, mort după ce ursul vânat a căzut peste el

Incidentul bizar a avut loc pe 9 decembrie, a transmis Departamentul de resurse pentru viața sălbatică din Virginia.

Potrivit instituției, grupul de vânători urmărea ursul care, la un moment dat, s-a urcat într-un copac. Unul dintre ei l-a împușcat, iar animalul a căzut peste un alt vânător, care se afla la circa trei metri de baza copacului.

Un alt membru al grupului i-a acordat primul ajutor înainte să ajungă medicii. Victima a fost transportată la două spitale și, vineri, a murit din cauza rănilor suferite.

Departamentul l-a identificat pe bărbat ca fiind Lester C. Harvey, în vârstă de 58 de ani, din Phenix, Virginia. El era căsătorit, avea cinci copii și opt nepoți. În necrologul lui se scria că antreprenor independent și un pasionat al activităților în aer liber.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:28 - Marcel Boloș, despre revizuirea ratingului de țară: Avem o perspectivă negativă care, cumva, trage un semnal de alarmă asupra perioadei actuale (VIDEO)
12:25 - Cât costă un cozonac Dubai cu o săptămână înainte de Crăciun. Cererea este mare
12:20 - Gorghiu (PNL): Dorința noastră e ca toate partidele proeuropene, inclusiv USR, să rămână la masa discuțiilor. Toți va trebui să lăsăm orgoliile de o parte (VIDEO)
12:09 - Primul avion din Siria care a decolat după prăbușirea regimului Assad. Spre ce destinație a mers
12:07 - Ionuț Pucheanu: Când faci o 100.000 de grupuri de WhatsApp, 99% vei rămâne fără niciun răspuns. Cei de la USR sunt mai avangardiști, dar oamenii care chiar vor să facă treabă pun mâna pe telefon, sună și programează întâlnirile (VIDEO)
11:54 - Un vietnamez a înjunghiat un bărbat, în Tulcea. I-a reproșat că făcea karaoke în camera sa
11:43 - Cristina Prună: USR își dorește să guverneze, dar cu reforme și cu o imagine clară despre ceea ce înseamnă bugetul României (VIDEO)
11:42 - Un tânăr din Neamț a sunat la numărul de urgență și a amenințat că își va pune capăt zilelor. Autoritățile îl caută de 24 de ore
11:37 - Ciolacu: România trece prin turbulențe cauzate de instabilitate politică. Numai împreună vom opri aceste incertitudini, prin crearea unui guvern care să facă reforme. Vom trece solidari și peste această perioadă (VIDEO)
11:33 - Ce opțiuni ai pentru dezvoltarea fermei