De la 1 ianuarie va crește cuantumul contribuției de asigurări sociale pentru contractele încheiate de persoanele fizice direct cu Casele de Pensii. Acesta va fi în valoare de 1.013 lei, raportat la un salariu minim brut de 4.050 lei.
Casa Naţională de Pensii Publice a anunțat miercuri, că, odată cu creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2025, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat cu Casa de Pensii va fi de 4.050 lei, iar cuantumul contribuţiei de asigurări sociale aferent acestui venit va fi de 1.013 lei.
„Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată crește la 4.050 lei. Astfel, începând cu aceeași dată, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat cu casa de pensii este de 4.050 lei, iar cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 1.013 lei.”, potrivit unui anunț publicat pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice.
Casa Națională de Pensii a mai precizat că din inițiativa Casei Teritoriale de Pensii, prin notificarea asiguratului, se vor modifica toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul minim de 4.050 lei.
Reprezentanții instituției mai menționează că “noua valoare de 4.050 lei nu are implicații pentru contractele de asigurare socială cu asigurare retroactivă, încheiate până la data de 01 ianuarie 2025, în baza art. 6, alin. (3) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii”.