Federația asociațiilor de români din Europa cere președintelui și Executivului să înceapă de urgență discuții cu Guvernul din Marea Britanie, în care să negocieze situația românilor care au ales să lucreze în Marea Britanie.
Preşedintele FADERE, Daniel Ţecu, a precizat că unii dintre români i-au povestit că au fost agresați și li s-a spus să plece în țara lor dacă nu au cetățenie engleză. Tot Daniel Ţecu a precizat că în acest moment, în Marea Britanie, locuiesc mai mult de 300.000 de români iar majoritatea lucrează în specialități înalt calificate și sunt apreciați, arată B1 TV.
Românii din Europa, apel la Iohannis şi la Cioloş după Brexit: Este foarte important ca statul român să ia în serios situația acestei comunități și să apere drepturile lor
#DIRECT_ONE_u4pges#
''Joi, în urma unui referendum, Marea Britanie a decis să iasă din Uniunea Europeană. În acest moment, în Marea Britanie locuiesc mai mult de 300.000 de români. Majoritatea dintre ei lucrează în specialități înalt calificate și sunt apreciați de poporul englez. Am vorbit în ultimele zile cu mai mulți români care s-au arătat îngrijorați de viitorul lor acolo. Unii dintre ei chiar mi-au povestit că au fost agresați și li s-a spus să plece în țara lor dacă nu au cetățenie engleză. Este foarte important ca statul român să ia în serios situația acestei comunități și să apere drepturile lor'', a declarat Daniel Tecu, președinte FADERE, potrivit unui comunicat.