Londra: Anchetă deschisă, după ce au fost descoperite peste 77.000 de semnături false pentru organizarea unui nou referendum

Londra: Anchetă deschisă, după ce au fost descoperite peste 77.000 de semnături false pentru organizarea unui nou referendum
Foto: newsweek.com

Comisia pentru petiții a Camerei Comunelor a anunțat că a deschis o anchetă privind semnăturile strânse pentru organizarea unui nou referendum în Marea Britanie.

Autoritățile ar fi descoperit peste 77.000 de semnături false pentru această petiție.

“Anchetăm informaţii privind folosirea frauduloasă a site-ului de petiţii. Semnăturile descoperite ca fiind fraudate vor fi îndepărtate”, se arată într-un comunicat al Comisiei pentru petiţii a Camerei Comunelor, postat de Twitter, informează The Telegraph.

Astfel, conform datelor oficiale, petiţia părea să fi fost semnată de 39.411 locuitori ai Vaticanului, stat cu o populaţie de 800 de locuitori.

23.778 semnături ar fi venit și din Coreea de Nord, una dintre țările cu cea mai slabă acoperire la internet.

Cu o populaţie permanentă de zero persoane, insulele britanice South Georgia şi Sandwich au furnizat peste 3.000 de semnături.

De asemenea, câteva sute de semnături ar fi venit și din Antarctica, Aruba, Bermuda, China, Hong Kong sau Japonia.

Până duminică la prânz, 2,5 de milioane de semnături au fost adăugate la această petiție, care urmează a fi discutată în Parlamentul de la Londra.

Totuși, legislația din regat nu permite organizarea unui nou referendum în privinţa apartenenţei la Uniunea Europeană, pentru că propune introducerea unei legi retroactive, susțin experţii.

51,9% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, potrivit rezulttaelor finale ale referendumului de pe 23 iunie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Tomac (PMP), după ce extrema dreaptă a câștigat alegerile din Austria: Putem spune ”adio, Schengen!” după rezultatul acestui vot (VIDEO)
23:30 - Oprea: Ciucă încearcă să-și mobilizeze electoratul, să arate că e puternic în PNL, că ”nu mai facem cu PSD”. A fost această chestiune veche dintotdeauna de a împărți țara cu PSD sau fără PSD. Nu despre asta e vorba (VIDEO)
23:00 - Ministrul Veștea (PNL), întrebat dacă se menține coaliția cu PSD și după alegeri: „Eu sunt născut în aceeași zi cu Nostradamus și nu sunt în măsură să vă dau o astfel de soluție. Românii decid” (VIDEO)
22:30 - Arafat, despre ploile torențiale: Consecințele de până acum nu sunt grave / Deja în județul Galați avem 3.500 de persoane evacuate. Vreo 260 au refuzat evacuarea și fac asta pe propria răspundere (VIDEO)
22:07 - Ministrul Mircea Fechet: Debitul Dunării nu are o creștere care să ne surprindă / Galațiul rămâne sub cod roșu / Am mers mai bine de 1000 de km să mă asigur că autoritățile sunt pregătite (VIDEO)
21:45 - Cum răspunde ANM criticilor că a exagerat cu avertismentele privind furtuna. Georgescu: S-a ținut cont de toate fenomenele meteo. Maximele termice vor în unele zone cu 15 grade mai scăzute (VIDEO)
21:08 - George Simion spune că Becali ar putea fi printre candidaţii AUR: Îl iau pentru că aduce voturi. A învăţat unele lucruri. Nu merge degeaba la mănăstiri, la biserici
20:45 - Probleme în traficul din București din cauza furtunii: Mijloace de transport, blocate la Podul Grozăveşti (VIDEO)
20:18 - Extrema dreaptă a câștigat alegerile parlamentare din Austria, arată primele estimări. Cancelarul Karl Nehammer și-a recunoscut înfrângerea
19:44 - Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie, un zâmbet industrial, cu patru viteze” / Secretul longevității sale și mesajul lui pentru români în prag de alegeri