Franța, în sferturile Campionatului European după ce a trecut de Irlanda cu 2-1. EURO va fi mai sărac fără superbii fani ai “verzilor” (FOTO)

Franța, în sferturile Campionatului European după ce a trecut de Irlanda cu 2-1. EURO va fi mai sărac fără superbii fani ai “verzilor” (FOTO)
Foto: ziare.com

Franța s-a calificat în sferturile Campionatului European după ce a trecut de Irlanda cu scorul de 2-1.

Deși francezii erau favoriți au suferit ceva pentru calificare, după ce irlandezii au deschis scorul după trei minute de joc.

Pogba l-a faultat în careu pe Long, iar arbitrul partidei a dictat lovitură de la 11 metri. Brady a deschis scorul și i-a adus pe irlandezi în avantaj.

Irlanda a condus până în minutul 58 când Franța a adus egalarea prin Griezmann. Trei minute mai târziu, francezii au marcat din nou, prin același Griezmann, atacantul lui Atletico Mdarid și-a adus echipa în avantaj.

Irlandezii nu au mai putut întoarce rezultatul, mai ales că au rămas și în 10 oameni din minutul 66, când Duffy a văzut cartonașul roșu după ce l-a faultat pe Griezmann care scăpase singur cu portarul.

Francezii merg mai departe, alături de Polonia, Țara Galilor și Portugalia, calificate sâmbătă.

Chiar dacă pentru ei drumul european s-a încheiat în optimi, irlandezii au reușit să intre în istorie prin prisma modului fenomenal în care s-au copmportat.

Fanii irlandezi au făcut deliciul publicului în Franța, însăși actualii adversari de astăzi lăudându-i. (Mai multe detalii AICI).

Alte două meciuri vor mai avea loc duminică. De la ora 19.00 Germania va întâlni Slovacia, iar de la ora 22.00 Ungaria va juca cu Belgia pentru un loc în sferturile turnului final.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`