Călin Georgescu afirmă că va desemna un premier din partidele care vor forma majoritatea

Călin Georgescu afirmă că va desemna un premier din partidele care vor forma majoritatea
Sursa: Facebook/ Calin Georgescu

Candidatul independent Călin Georgescu a anunțat care va fi criteriul după care își va alege premierul în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale și va ocupa funcția înaltă de la Cotroceni.

Georgescu vrea un partid stabil

Acesta spune că aduce un guvern stabil și ca premierul ales va fi din coaliția majoritară, conform Știripesurse.

„Eu garantez că voi aduce un Guvern stabil. O sa desemnez un premier din coaliția care se prezintă cu o majoritate, dar să fie în primul rând pregătit moral, profesional și evident să putem negocia programul de țară prin care eu am fost desemnat președinte. Vom respecta constituția”, a spus Călin Georgescu  în emisiunea „Marius Tucă Show”.

„Sunt ultra pro Trump”

În plus, Călin Georgescu a mai declarat că se consideră „ultra pro Trump” și că gândește la fel ca el. Candidatul independent a clarificat despre speculațiile că Kennedy Jr. va veni în România într-o vizită, dar el a spus că nu ar vrea ca această vizită să se facă în contextul alegerilor prezidențiale din al doilea tur.

„Eu  am aflat din presă de vizita lui Kennedy Jr în România, dar am transmis că nu ar fi bine să vină acum pentru a nu influența, aș vrea să fie un vot cintist fără influență din afară.

Sunt ultra pro Trump, gândesc în același stil pragmatic precum el. Sunt atent la toate mișcările pe care ei le fac în acest context”, a spus Călin Georgescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`