ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă persistentă și disconfort termic accentuat pentru mai multe județe din sudul și vestul țării, pentru intervalul 24 – 25 iunie.
”În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, Maramureş, sudul Olteniei şi al Munteniei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea se va menţine caniculară. Se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade, iar noaptea vor fi valori minime ce nu vor scădea sub 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, se arată într-un comunicat ANM.
Meteorologii avertizează și că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în zonele montane și, mai ales după-amiază și seara, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.
De asemenea, ANM a emis un cod galben de caniculă persistentă și disconfort termic accentuat pentru județe din sudul și sud-estul țării, valabil pe toată ziua de joi. (Detalii AICI)